Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cea mai frumoasă ie se alege astăzi, la Sibiu

Când a apărut, nu se mai știe… cândva, prin secolul al XVII-lea, probabil, sau cel puțin de atunci datează cele mai vechi costume populare achiziționate de muzee.

Cămașa populară, cu semnele ei sofisticate și cu uluitoarea ei estetică, a spart acum un secol hotarul satului, a devenit veșmânt regal grație reginelor României, apoi a ajuns să fie purtată de celebrități din toată lumea, inspirând o serie de creatori de modă cu notorietate, ca Tom Ford și Yves Saint Laurent. Cu respect și cu dragoste pentru cămașa tradițională, dorind să-i facă reverența cuvenita pentru gramatica ei complexă și pentru legendele pe care le-a purtat cu ea în lunga-i istorie, dar și cu dorința de a-i găsi locul în lumea urbană contemporană, sfârșitul de săptămână i-a fost dedicat iei românești în Transilvania, la Sibiu și Baia Mare, unde au avut loc colocvii, târguri, concerte, expoziții și întâlniri publice dedicate. La Târgul de Țară, găzduit de Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului, cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, se va încheia, astăzi, seria evenimentelor organizate pentru a marca Ziua Universală a Iei, sărbătoare pe care Sibiul a organizat-o, anul acesta, în parteneriat cu evenimentul similar de la Baia Mare. Pe lângă colocvii privind temele folclorului autentic sau ateliere de consultanță despre îngrijirea iei, coordonate de restauratori, la Muzeul Astra se va alege astăzi cea mai frumoasă ie.


Cămașa românească, cu simbolurile ei, cu legendele și poveștile ei și cu profundele ei semnificații, este sărbătorită în întreaga lume la 24 iunie, un eveniment inițiat, în urmă cu trei ani, de comunitatea online «La Blouse Roumaine», condusă de Andreea Tănăsescu.

Propunerea de a sărbători cămașa românescă imediat după Noaptea de Sânziene, preluată cu entuziasm în comunitățile românești la nivel internațional și în cele ale iubitorilor de tradiții din țară, este o inițiativă din 2013 a comunității IA Sibiu, în parteneriat cu La Blouse Roumaine și cu Muzeul ASTRA din Sibiu.

BICICLETE COCHETE, APLAUDATE DE SPORTIVII ÎNSCRIȘI ÎN TURUL CICLIST AL SIBIULUI. Îmbrăcate în cămăși populare, purtând flori de sânziene și margarete în păr, comunitatea Biciclete Cochete, a traversat, ieri, Sibiul, în aplauzele trecătorilor, pornite din Piața Mare pentru a deschide târgul meșterilor e la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului. “Ia-ți rochița și bicicleta la catwalk pe două roți! » – este motto-ul uneia dintre cele mai colorate și mai închegate comunități sibiene, sute de femei cu biciclete la modă care se întâlnesc regulat și pedalează sub diverse sloganuri, într-un Sibiu cosmopolit și cu o viață culturală intensă, care găzduiește probabil cele mai importante evenimente publice la nivel național. Fetele cochete au fost aplaudate și aclamate de sportivii veritabili, bicicliștii care au pedalat ieri în Cursa Sponsorilor din cadrul Turului Ciclist al Sibiului 2016 și care, pe la amiază, s-au oprit pentru a admira convoiul colorat și gălăgios care anunța sărbătoarea iei în Dumbravă și cel mai mare picnic organizat anul acesta în împrejurimi. “Biciclete Cochete a sustinut IA Sibiu în acțiunile sale de a promova tradițiile și portul nostru minunat, în special IA, cu care ne mândrim. Eu am purtat cu mandrie IA străbunicii mele, o ie de nuntă, pe care ea a purtat-o când a fost mireasă. Am primit cămașa aceasta ca zestre de la ea, are peste 100 de ani vechime și e bine intreținută. Îmi aduc aminte cu drag cum îmi povestea străbunica de dragostea de țară, vorbea cu mult patos despre ea, despre iubirea ei », spune una dintre participante.


MOCĂNIȚA A FLUIERAT PE VALEA HÂRTIBACIULUI, DUPĂ 12 ANI DE TĂCERE. A existat un apel public pentru salvarea mocăniței de pe Valea Hârtibaciului, un trenuleț care fluiera, cândva, voios, pe șinele sale înguste, între Sibiu și Agnita. Povestea mocăniţei de pe Valea Hârtibaciului a început în jurul anului 1895, când Societatea Căilor Ferate Locale Sighişoara – Sibiu a demarat construcția liniei, la Sighişoara. În ciuda unui sezon cu inundații, muncitorii au reușit atunci să instaleze 48 km de cale ferată, până în Agnita, muncă finalizată în 1898. În 1910, linia a fost prelungită cu încă 62 km, până în Sibiu, ocazie cu care a fost dată în folosinţă ramura Cornăţel – Vurpăr, la insistenţa comunităţii locale. Aşa, i s-au mai adăugat 13 km lungimii liniei. Astfel, a ajuns să aibă 123 km, fiind, după război, cea mai lungă cale ferată îngustă din România. Mocăniţa şi-a încheiat existenţa în anul 2001, singura pereche de trenuri mixte pe zi fiind retrasă, din cauza lipsei fondurilor pentru întreţinerea locomotivelor. Între timp s-au găsit, însă, mulți prieteni ai mocăniței, care i-au organizat chiar și un festival dedicat în 2015. Un grup de inițiativă, format din șase ONG-uri și Direcția Județeană de Cultură Sibiu, au lansat o campanie de susținere publică pentru deblocarea proiectelor de restaurare și dezvoltare a liniei de mocaniță de pe Valea Hârtibaciului. De câteva luni, trenul copilăriei șuieră din nou pe șinele lui înguste, ce-i drept doar la final de săptămână, dar asociația care se ocupă de intreținerea ei dorește să dezvolte programe turistice care să aducă banii necesari pentru susținerea acestui trenuleț pe termen lung și pentru a cumpăra o locomotivă nouă. Încărcată cu fete cu altiță și flăcăi cu cămăși albe, mocanița a pornit ieri încă o dată din Cornațel către Hosman. Distanta de opt kilometri între cele două puncte este parcursă în 45 de minute, iar prețul unui bilet este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii.

«Anul acesta, am sărbătorit Ziua Universală a Iei alături de oameni dragi, în cele două orașe ce-mi sunt casă, Baia Mare și Sibiu. În 24 iunie, alături de Iulia Gorneanu, Peter Hurley, minunatele zâne de la Skirt Bike Baia Mare, Ansamblul Transilvania și echipa Baia Mare 2021, am dus (des)cântecul Sânzienelor în Parcul Regina Maria din Baia Mare, urmând apoi drumul spre Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, acolo unde am inițiat proiectul IA Sibiu în urmă cu trei ani, alături de Andreea Tănăsescu – La Blouse Roumaine, Mirela Iancu – Muzeul ASTRA și Raluca Medeșan. IA Sibiu este cântecul bunicii și sunetul fluierului la Fântânele, inițierea în semiotica semnelor străvechi, în limbajul universal al feminității și bucuria comunității regăsite», spune Andreea Ciortea, fondator al comunității IA Sibiu și unul dintre inițiatorii proiectului Ziua Universală a Iei.

Foto Catalin Pop

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.