După New York City, San Francisco, Vancouver, Amsterdam, Sydney şi Chicago, a venit rândul oraşului Koln să fie onorata gazdă a jocurilor Gay Games. De la prima ediţie din anul 1982, până în prezent, numărul participanţilor s-a înzecit, competiţia devenind din ce în ce mai populară şi mai apreciată. Anul acesta, startul se dă pe data de 31 iulie, iar competiţiile se desfaşoară întreaga săptămână, până pe 7 august, 2010.
Peste 20.000 de participanţi din peste 70 de ţări îşi adună forţele în numele toleranţei, al participării şi al competiţiei. Sloganul din acest an, “Participă şi tu” deschide invitaţia tuturor, indiferent de religie, sex, preferinţe, naţionalitate, etnie, vârstă, abilităţi fizice sau orientări politice.
Spre deosebire de alte competiţii, în cadrul Gay Games, fiecare sportiv reprezintă un oraş. În total sunt 30 de categorii sportive: sah, aerobic, ciclism, billiard, tenis, judo, golf şi multe altele. Pe lângă întrecerile sportive, organizatorii au creat şi un program relaxant, cu concerte şi mini-evenimente interactive. Toate, cu un scurt zbor către Koln.
Ca şi în anii precedenţi, evenimentul se anunţă a fi un mare succes, dar în acest an, nota distinctivă o va oferi culoarea locală a frumosului şi cochetului oraş Koln.