• Luni, 30 mai, ora 19.00: Nicolae Manolescu si invitatul sau special, Dorin Tudoran.
• Tema intilnirii: Un ideal pierdut normalitatea
• Un eveniment organizat de Filarmonica Nationala „George Enescu”, cu sprijinul Polirom.
Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii Nationale „George Enescu”, despre cea de a treia editie a Conferintelor Ateneului Roman:
„Pentru 30 mai 2011, invitatul special este un consacrat intelectual al cetatii, un scriitor a carui opera a primit prestigioase premii si un dizident anticomunist autentic: Dorin Tudoran. Este o onoare pentru proiectul nostru sa il avem ca invitat.
Amfitrionul este un cunoscut si admirat intelectual roman, de acelasi calibru, persoana publica de inalta autoritate, criticul literar si ambasadorul Nicolae Manolescu.
Tema dezbaterii e mai mult decit incitanta.
Adaug ca seara debuteaza cu un mini-concert al unui excelent violoncelist, bunul meu prieten, maestrul Marin Cazacu.
Reluarea conferintelor de la Ateneul Roman intr-un format nou, conferinte-dialog, a avut resorturi foarte bine conturate, logice si imperative.
Am dorit sa existe un loc de intilnire si dezbatere de idei, de un rafinat nivel intelectual, care sa aduca in atentia opiniei publice teme de real interes, prezentate si argumentate de personalitati de inalt calibru.
Intr-o societate apatica, derutata, fara repere si modele adevarate, e nevoie de un astfel de centru de iradiere a valorilor care zidesc.
Cred ca proiectul meu s-a dovedit util si are viitor. Sa amintesc de invitatii care au onorat scena Ateneului: Herta Muller, Adam Michnik si remarcabilii lor amfitrioni: Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu”.
Normalitatea este plictisitoare, nu e „cool”, nu „ai fun” in prezenta ei
– Scurt dialog, „la tema”, cu Dorin Tudoran –
Care este, in lumea romaneasca, balansul dintre normalitate si anormalitate?
Dorin Tudoran: Cred ca lucruri, in fond, acceptabile sint declarate inacceptabile, in vreme ce lucruri cu adevarat inacceptabile sint acceptate drept normalitatea noastra de zi cu zi. Este o schimbare de paradigma, un fel de joc in care ziua este declarata noapte, iar noptii ne adresam cu „Buna dimineata, lumina voastra!”. De aici si impresia pe care Romania o sugereaza deseori – o natiune de somnambuli. Nu-i critica prea tare, ca se trezesc si cad de pe streasina.
Spatiul cultural romanesc pare lipsit in ultima vreme de polemici extrem de aprinse, asa cum se intimpla, sa zicem, chiar in urma cu cinci ani. Inscriem aceasta lipsa a luptei pentru o idee tot in sfera anormalitatii?
Dorin Tudoran: Polemicile au un rol important, sint, asa, ca supa de urzici, primavara, care improspateaza singele, imbunatateste circulatia, ne face mai alerti, ne ajuta sa revenim la viata. Dar, cind polemicile devin scop in sine, cind sint folosite spre a lansa si intretine diversiuni, atacuri dezonorante, ele devin calea cea mai sigura de-a ne muta atentia de la esential la parelnic si amina, inca o data, discutarea serioasa o unor stari de fapte. In loc sa zgiltiie imposturi sociale, politice, economice si sa determine schimbari benefice, asemenea polemici devin impostura insasi, cea care zgiltiie cumplit aparentele, pentru a proteja impostura rege, impostura regina; un status quo ce-i fericeste pe toti, oferindu-le iluzia „cool” a schimbarii.
Ultima perioda a fost plina de „dezvaluiri” – colaboratori ai fostei Securitati din rindul scriitorilor. Exista o relevanta a acestor deconspirari acum, dincolo de „faptul de presa”, atit de efemer?
Dorin Tudoran: Toate dezvaluirile de acest fel, indiferent de domeniul de activitate caruia ii apartin „dezvaluitii”, ar trebui sa constituie momente de profunda reflectie, de evaluare a slabiciunilor si eroismului conditiei umane, de a intelege motivul pentru care continuam sa raminem prizonierii acelui „Ce sa-i faci? Asta e natura umana”. Parem a nu dori, a fi incapabili, parem chiar a ne teme sa ne luam in primire si sa ne facem un inventar onest al celor cuprinse in sintagma „viata noastra”. Si asta conduce la doua tragedii. Prima – viata noastra va continua sa fie scrisa, condusa de altii, chiar si atunci cind avem senzatia ca haturile, volanul se afla in sfirsit in miinile noastre. A doua – evitind sa ne luam in primire propria viata, sa o administram si sa-i dam un rost, pierdem din ce in ce mai mult timp amestecindu-ne in rescrierea vietilor altora, fiindca sintem deja incapabili sa recunoastem ca ne vom fi aflat mina in mina nu doar cu binele, ci si cu raul. Ce material mai bun ii putem oferi presei decit acest spectacol de somnambulism practicat pe streasina casei celuilalt, mereu a celuilalt. De aceea ramin la convingerea ca in Romania se intimpla intotdeauna lucruri interesante, pentru ca nu se intimpla niciodata ce trebuie. Cind regula de a trai – individual si colectiv – este cea a somnambulismului, cadrul politic nu poate fi decit cel pe care il stim: protopoliticul. Se opereaza cu vagi rudimente ale politicului, se iese la parada cu aparente ale unui stat de drept, definitia actului de justitie se schimba in functie de cine a zis, cit a dat, cui i-a dat s.a.m.d.. Cu alte cuvinte – normalitatea este plictisitoare, nu e „cool”, nu „ai fun” in prezenta ei. Ce tiraj sa faci cu o stire de felul „Ciinele lui Emil Boc l-a muscat de manseta pantalonului pe Vasile Blaga!”, cind altii vin pe prima pagina cu o stire cu adevarat „cool”: „Vasile Blaga l-a muscat de beregata pe buldogul lui Emil Boc. Medicii sint foarte retinuti in privinta sanselor de supravietuire a buldogului.”?
Biletele vor fi puse in vinzare incepind cu data de 24 mai, la casieria Ateneului. Detalii, la numarul de telefon 021-315.68.75. Pretul unui bilet: 5 lei.
Sponsori: ING Bank, Heidi – Passion Pour Chocolat, Volksbank, Nestle, Lions Club, Nescafé – Dolce Gusto, Apanova
Parteneri: Art of Change, Editura Anima, Medieval Tours
Parteneri media: Bucharest Herald, TVR Cultural, Sapte Seri, Revista Flacara, LiterNet, Observator Cultural, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Autoexpert, Yachtexpert, Bucuresti WWW, Allgemeine Deutsche Zeitung, Port.ro, Cronica Romana, Superbuchete, diseara.ro, SiSC, ArtClue.