Cea de-a IV-a ediţie a „Dezbaterilor de la Sinaia”, organizată online de Fundaţia Alexandrion pe 27-28 ianuarie 2021, a reunit lideri de opinie cu roluri publice sau specialişti ȋn multiple domenii de activitate, care au dezbătut tema „Uniunea Europeană şi perspectivele sale”. Tema a fost stabilită la finalul ediţiei a III-a evenimentului, care a avut loc ȋn martie 2019. Vorbitorii şi-au prezentat perspectivele asupra problematicii şi provocărilor actuale cu care se confruntă Uniunea Europeana (UE), propunând atât soluţii pentru depăşirea problemelor şi consolidării poziţiei organizaţiei, cât şi potenţiale scenarii referitoare la viitorul UE.
„Acum 4 ani Fundația Alexandrion a iniţiat o serie de dezbateri pe teme de interes naţional, regional și internaţional. Ne-am dorit să creăm un cadru de dezbateri sănătos și benefic pentru mediul de afaceri, social și cultural și nu numai. Am abordat teme precum statul de drept, economia Estului și criza educației, trei dezbateri cu participanți din mai multe ţări. Mă bucur că am reușit să organizam ediția a IV-a a „Dezbaterilor de la Sinaia” online anul acesta, ȋntr-un moment ȋn care planeta noastră trece prin multe provocări care au testat capacitatea sistemului mondial de a răspunde la un atac asupra statului modern și observăm că statele cele mai dezvoltate din toate punctele de vedere, nu cele mai puțin dezvoltate, sunt cele mai afectate de această pandemie. Vom continua demersul nostru de a organiza aceste dezbateri în fiecare an și sper ca anul viitor să discutăm că Uniunea Europeană are perspective mai bune” a spus Nawaf Salameh, Președintele Alexandrion Group și al Fundației Alexandrion.
„În contextul noii „corectitudini politice (political correctness)” a devenit o trăsătură a multor reuniuni și dezbateri, din țară și din afara ei, conformismul: mulți autori adoptă vederile care au trecere oficială și renunță să mai gândească, îngrijindu-se obsesiv să nu iasă din curentul vederilor principale. La ediția a IV-a „Dezbaterilor de la Sinaia” situația a fost radical diferită. Fiecare autor și intervenient a venit cu o optică personală, elaborată argumentat în adâncime, pe baze factuale. Fiecare a etalat maturitatea și responsabilitatea susținerilor. Integritatea vorbitorilor a fost trăsătura dominantă a luărilor de cuvânt. S-a asumat că istoria este deschisă, iar viitorul rămâne de construit” a spus Prof. Dr. Andrei Marga, Vicepreședintele Fundației Alexandrion și gazda a celei de-a IV-a ediții a „Dezbaterilor de la Sinaia”.
Cele patru subteme abordate- Proiectul și realizările Uniunii Europene, Competitivitatea economică și tehnico-științifică a Uniunii Europene; Libertățile, drepturile și democrația în Uniunea Europeană; Uniunea Europeană în lumea globalizată; Alternativele și perspectivele Uniunii Europene- au acoperit întreaga paletă a complexei teme a Uniunii Europene și perspectivelor sale, iar analizele au avut ca obiect tehnologia, știința, economia, sănătatea, dreptul, cultura, asistența socială, religia, filosofia.
Cu privire la Uniunea Europeană s-a arătat că nici destrămarea uniunii, oficial sau doar de facto, dar nici tendințele imperiale nu sunt soluții pentru România. Înțeleaptă este soluția unei restructurări care să asigure o structura pe linia tradițiilor umaniste, democratice.
„În „Dezbaterile de la Sinaia”, ediția a IV, soluțiile postpandemie au dobândit, prin forța lucrurilor, un loc important. S-a argumentat nevoia unei soluții complexe, ce evită austeritatea, reduce șomajul, în care statul național este actor principal în rezolvarea de probleme, începând cu dificultățile vieții de zi cu zi a oamenilor. S-a putut constata un nivel ridicat al „Dezbaterilor de la Sinaia” de la o ediție la alta. Ediția a IV-a a fost un net progres sub aspecte numeroase, începând cu cel al anvergurii analizelor supuse dezbaterii. Utilitatea și valoarea proiectului inițial al Dezbaterilor de la Sinaia, lansat de Fundația Alexandrion în 2017, acela de a crea în România un cadru de dezbatere de cel mai bun nivel a problemelor stringente ale țării noastre, ale Europei și ale lumii actuale, se validează astfel prin rezultate” a adăugat Prof. Dr. Andrei Marga.
Ediția a V-a a Dezbaterilor de la Sinaia vă avea loc în martie 2022, iar tema sa va fi „Reformele postpandemie. Economie, educație, digitalizare”.
Pentru a valorifica cele mai importante idei expuse şi discutate ȋn cadrul „Dezbaterilor de la Sinaia”, ulterior fiecărei ediţii, Fundaţia Alexandrion editează un volum care include contribuţiile tuturor vorbitorilor. Volumele reprezintă surse de informare şi documentare importante pentru toţi cei interesaţi de temele dezbătute. Lucrările primelor două ediţii au fost reunite şi publicate ȋn volume editate de către Editura Meteor din București şi Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca.