Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cea de-a doua editie a Festivalului de Film We Are Water isi anunta castigatorii

• 274 de scurt-metraje și peste 2.000 de înscriși din 80 de țări – palmaresul celei de-a doua ediții a festivalului de film We Are Water
• Filmele înscrise au impresionat prin povești care arată cum prezența sau absența apei influențează viața de zi cu zi a oamenilor.

Festivalul de Film We Are Water, organizat de Fundația We Are Water, inițiativă Roca – obiecte sanitare, anunță câștigătorii celei de-a doua ediții: scurt-metraje ce arată povești emoționante ale unor oameni ce se confruntă cu resurse de apă limitate sau contaminate, și modul în care această situație le influențează viața de zi cu zi.

Lansată în toamna anului trecut, în timpul prestigiosului festival de film San Sebastian, această a doua ediție a festivalului a mobilizat 2.200 de oameni din peste 80 de țări. 274 de scurt-metraje au intrat în competiție, dintre care 216 la categoria micro-documentar, 34 la categoria animație și 24 la categoria Instagram, însă numai 23 au ajuns în finală. Ediția din acest an și înscrierile în festival au trebuit să trateze impactul pe care salubritatea și apa îl au asupra igienei, poluării, agriculturii, bolilor, alimentației și educației.

Organizatorul festivalului, fundația „We Are Water” încurajează dezbaterile legate de nevoia de a aduce o nouă perspectivă asupra apei, ca resursă globală limitată. Festivalul de scurt-metraje urmărește să familiarizeze publicul cu acest subiect și oferă regizorilor, scenariștilor și editorilor de film oportunitatea de a duce mai departe mesajul fundației într-un mod creativ, prin propria perspectivă.

Cine sunt câștigătorii:

Câștigătorul marelui premiu, la categoria micro-documentar, vine din Republica Dominicană și a fost răsplătit cu 2.500 de euro și o cameră de filmat. Scurt-metrajul numit „Salubritate” arată povestea unui băiat de 13 ani ce locuiește în Los Praditos, un oraș în care curge apa la robinet numai duminica, iar locuințele primesc energie electrică numai 3 ore pe zi. Prin urmare localnicii au la dispoziție numai 3 ore pe săptămână pentru a-și umple bazinele de apă cu o capacitate de 950 litri. Filmulețul abordează o temă extrem de importantă într-o țară în care numai 20% din populație are acces la apă prin apeducte, fapt ce afectează 465.000 de gospodării și 1,8 milioane de oameni.

„Doresc să mulțumesc organizatorilor Festivalului de Film We Are Water pentru că ne oferă nouă, artiștilor, șansa de a formula un răspuns și de a transmite un mesaj real cu privire la situația apei în lume”, a declarat Maria Victoria Hernandez, câștigătorul celui mai bun micro-documentar, la festivitatea de premiere.

Puteți vedea scurt-metrajul aici: //www.youtube.com/watch?v=faJzfIL50Pg.

Premiul pentru Cea mai bună animație a mers în Spania pentru filmul cu numele „O zi din viața unui copil”. Animația prezintă o zi normală din viața a două fetițe. Una dintre ele, într-un peisaj african, își petrece toată ziua mergând către un lac și înapoi pentru a aduce apă, prin urmare nu are timp să meargă la școală, în timp ce a doua fetiță, într-un mediu mult mai familiar nouă, merge la școală prin ploaie, se întoarce acasă unde părinții ei pregătesc cina și spală vasele, iar la final de zi face un duș și se duce la culcare. Paralela, deși bine-cunoscută, este foarte convingătoare și emoționantă. Cele două povești le-au adus realizatorilor 1.500 de euro și o camera de filmat.

Puteți vedea scurt-metrajul aici: //www.youtube.com/watch?v=NxscJbcOzSE.

Cel mai bun scurt-metraj filmat prin Instagram, premiat cu 1.000 de euro, prezintă imaginea unui cub de apă, pus într-o tigaie încinsă, care se transformă în apă și apoi în vapori, însă imaginea se derulează în sens invers. Filmulețul este intitulat sugestiv „Nu se va mai întoarce”.

Puteți vedea scurt-metrajul aici: //www.youtube.com/watch?v=7Ue4QNzGOr8.

În cele din urmă, Cel mai apreciat scurt-metraj de pe Facebook, premiat cu 1,000 de euro, prezintă povestea morții râului Buriganga, ce traversează orașul Dacca, și cum societatea se stinge odată cu el. Din cauza deșeurilor aruncate în apă și a traficului intens realizat cu ambarcațiuni motorizate, râul a ajuns să le facă mai mult rău decât bine locuitorilor. Nu cu mult timp în urmă, se spălau în rău, își spălau hainele, pescuiau, foloseau apa pentru agricultură, ba chiar era potabilă. Acum peștii nu mai supraviețuiesc în acea apă, cei care înoată în râu suferă apoi de infecții grave iar apa a ajuns să compromită câmpurile agricole. Prin urmare, locuitorii orașului se gândesc să își vândă terenurile și să se mute din oraș, subliniind cu atât mai dramatic și numele scurtmetrajului „Termen limită”.

Puteți vedea scurt-metrajul aici: //www.youtube.com/watch?v=nXatmL3Qc9E#t=171.

Câștigătorii ediției trecute

Încă de la prima ediție, Festivalul de Film „We Are Water” a înregistrat peste 500 de aplicații din 80 de țări și a implicat 12.500 de votanți, care și-au susținut scurt-metrajele favorite. Încă o dată, mesajul Fundației și-a găsit calea către zeci de mii de oameni și a exemplificat probleme reale și îngrijorătoare despre apă și salubritate. În lume, 894 de mii de oameni nu au acces la apă potabilă și 2,5 miliarde la salubritate de bază.

Puteti afla mai multe despre câștigătorii aceste ediții aici:
//www.wearewater.org/en/winners_142489.

Urmărește știrile pe pagina noastră de Facebook:
https://www.facebook.com/wearewaterfoundation.

Bucuresti, 25.06.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.