Cea de-a 27-a ediție a Festivalului Filmului Francez în România se va desfășura în perioada 15-26 martie la București și în alte 12 orașe din țară: Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Constanța, Craiova, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș.
Prin alegerea temei acestei ediții, „Cinéma, mon amour / Cinema-ul, dragostea mea”, festivalul își afirmă o dată în plus sprijinul pentru cinematografele din România, care se află de mulți ani într-o situație dificilă.
Sărutul de pe afiș este o trimitere la Jean Eustache, unul dintre cei mai mari cineaști francezi. Festivalul va prezenta două dintre filmele sale în copii restaurate: „Mes petites amoureuses” și „La maman et la putain”. „La maman et la putain” opera de artă a cinema-ului francez, un adevărat diamant negru al celei de-a șaptea arte, a primit Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Cannes în 1973. La București, filmul va fi proiectat în prezența unei invitate speciale ce urmează a fi anunțată.
Pentru a marca cei 30 de ani de când România este membru al OIF, organizația care promovează limba franceză, multilingvismul și diversitatea culturală, festivalul include în premieră în programarea sa secțiunea Pépites francophones, o selecție de filme prezentate la cele mai importante festivaluri internaționale. În această selecție au fost incluse filme precum „La ligne” de Ursula Meier, o producție franco-elvețiană selectată la Berlinale 2022, care spune povestea unei familii disfuncționale.