Principalele aşteptări pe care le au românii care comandă de mâncare online, prin intermediul platformelor de comenzi, ţin de timpul de livrare, calitate şi prospeţime.
Dacă timpul mediu de livrare practicat de restaurante este, în medie, între 45 şi 90 de minute, timpul de aşteptare optim pentru clienţi este de jumătate de oră, potrivit foodpanda.ro, cea mai mare platformă online de comenzi de mâncare din România.
Potrivit datelor foodpanda România, decizia de a comanda online a consumatorilor este determinată, în primul rând, de uşurinţa plasării comenzilor, care elimină nevoia de interacţiune directă, prin telefon, cu restaurantul.
Un alt aspect important ce influenţează comanda online este gradul ridicat de diversitate a restaurantelor, respectiv a felurilor de mâncare listate pe platformă. În prezent, foodpanda.ro numără 400 de restaurante cu bucătării internaţionale şi tradiţionale, în 12 oraşe importante din ţară.
„Cei care comandă de pe foodpanda apreciază, în primul rând, simplitatea modului de plasare a comezii. Nu mai pierd timp cu dictarea meniului la telefon şi alte detalii despre adresa de livrare. Odată creat contul pe platformă, toate datele de localizare a clientului sunt salvate, acestuia nu-i mai rămâne decât să aleagă mâncarea preferată. Diversitatea mâncării este un alt element decisiv în actul comenzii, dar şi posibilitatea de a achita online comanda convinge tot mai mulţi utilizatori să devină clienţi fideli”, declară Radu Bălăceanu, Country Manager foodpanda România.
Conform lui Bălăceanu, în prezent, 1 din 10 utilizatori ai serviciilor foodpanda plătesc online, cu cardul, penetrarea acestei metode de plată înregistrând un trend crescător.
foodpanda.ro colaborează, în prezent, cu peste 400 de restaurante din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Arad, Ploiești, Oradea, Galați, Sibiu şi Craiova, fiind lider de piață pe sectorul platformelor online pentru comenzi de mâncare din România.