Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ce tip de canapea sa alegi pentru stilul interior modern: 9 idei

Ce tip de canapea sa alegi pentru stilul interior modern: 9 idei

Canapeaua este piesă centrală a zonei de socializare din orice locuință sau chiar dintr-un spațiu office. Aceasta trebuie să echilibreze într-un mod plăcut confortul cu estetica pentru a obține cel mai bun efect posibil.

Dacă vrei să mobilezi un interior modern și simți că nu poți ține pasul cu toate tendințele, iată câteva idei potrivite pentru toate gusturile, de la șic scandinav la minimalism industrial.

Ce tip de canapea sa alegi pentru stilul interior modern: 9 idei

Image by user15285612 on Freepik

1. O canapea în stil modern cu formă versatilă

Cu siguranță acest tip de canapea se potrivește oricărui interior contemporan, mai ales dacă este disponibilă într-o varietate de opțiuni de culori uimitoare și cu tapiserii ce pot varia de la materialele din poliester sau piele ecologică.

2. O canapea cu o formă dramatică

Dacă vrei acea piesă care să aducă originalitate unui interior modern, alege o canapea curbată ce combină simplitatea contemporană cu caracterul vintage al secolului trecut. în plus, dacă ești în căutarea unei canapele 2 locuri pentru măsuța de cafea, aceste modele sunt ideale.

3. O canapea care sfidează proporțiile convenționale

Există multe modele moderne de canapele proiectate cu o siluetă distinctivă, având cotierele și spătarul foarte subțiri, dar șezutul și pernele mai proeminente. În ciuda aspectului, acestea chiar sunt confortabile.

Tot în această categorie ar mai intra și modelele de inspirație retro ai anilor ’80, cu o estetică ce pare desprinsă din filmele Star Wars.

4. Canapea Chesterfield

Canapelele Chesterfield vor fi mereu în tendințe și se potrivesc de minune în spațiile generoase ce trebuie umplute. Avantajul lor este că pot fi tapițate cu orice tip de material pentru că arată bine oricum.

5. O canapea sofisticată

Dacă alegi o tapiserie moale și netedă obții o senzație de lux potrivită pentru un interior modern. Multe modele de acest fel sunt montate pe picioare din lemn scurte și vin cu un set de perne laterale joase.

6. Canapele cu dublă funcție pentru spațiile mici

Desigur, vorbim aici de canapelele care sunt proiectate cu un design atât de elegant și ergonomic, încât nici nu ai spune că se transformă într-un mic pat în numai două mișcări.

Mergând chiar și mai departe de atât, modelele și mai avansate de canapele moderne au incorporate și mici rafturi laterale pentru cărți, dvd-uri, jocuri etc. Avantajul lor este că arată grozav din orice unghi și sunt perfecte pentru spațiul de divertisment de acasă.

7. Canapele minimaliste tipice stilului scandinav

Când spunem stil scandinav ne referim la materiale și forme elegante, dar minimaliste. Acestea sunt o alegere versatilă pentru aproape orice temă de decor. Pot fi atât piese centrale, cât și canapele pentru colțul de citit sau pentru un birou. Unele modele au și spătarul ușor înclinat pentru a te putea relaxa mai bine.

8. Canapele în stilul industrial

Vorbim aici de canapele ce au colțuri dure, combină fierul cu lemnul și cu materiale textile și pot avea chiar un aspect auster, masculin. Chiar și canapelele din paleți au devenit acum un trend foarte apreciat.

9. Canapele secționale

Acestea fac parte din categoria de mobilier high tech, având forme și designuri creative, diverse funcții și posibilități de rabatare. Unele modele sunt alcătuite din 2 piese de dimensiuni diferite ce se pot deplasa pe un cadru una spre cealaltă sau despărți, se pot glisa pentru a se transforma în cotiere sau suport de pahare sau se pot desfășura pentru a lua forma unui mic pat de campanie.

După cum ai observat, alegerea unei canapele pentru un interior modern sau ultra modern depinde în mare măsură de disponibilitățile tale de a investi într-o piesă cu adevărat unică, de dorința de a exploata spațiul într-un mod creativ și, evident, de posibilitățile încăperii pe care o amenajezi.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.