Filozofia Juventus înseamnă respectul pentru jocul de fotbal, pentru coechipieri și pentru spectatori. Înseamnă spirit de echipă. Iar aceste lucruri, dublate de multă muncă și talent, duc la performanță. Așa le-au transmis celor aproape 100 de copii care au participat la prima tabără de fotbal Juventus din România, cei trei antrenori ai Școlii de Fotbal Juventus sosiți la București.
Eugenio Astorino, directorul tehnic al Școlii de Fotbal Sisport Juventus Torino, și colegii săi Antonio Leo și Carlo Buonopane, antrenori internaționali Juventus, au numai cuvinte de laudă despre copiii din România. Ei au apreciat pofta de a se pregăti și de a juca fotbal a elevilor lor.
„Am văzut, în cele două săptămâni, copii talentați și dornici să învețe, iar ei au descoperit stilul de antrenamente pe care Juventus le pune în aplicare cu toți jucătorii săi, de la cei mai mari până la cei mai mici”, a declarat Eugenio Astorino, directorul tehnic al Școlii de Fotbal Sisport Juventus Torino.
Această tabără a fost pentru copiii talentați din România o ocazie să se distreze, să joace fotbal, să își facă noi prieteni. Și, desigur ocazia, de a urma antrenamente după metodologia Juventus, a arătat Antonio Leo, antrenor internațional al Școlii de Fotbal Juventus.
„Băieții au arătat disponibilitate, au ascultat, au avut chef de distracție și, mai ales, au fost dornici să joace fotbal. Atunci când ei transmit acest entuziasm, este mai ușor și pentru noi, antrenorii. Este extraordinar să vezi în ochii lor bucuria, nevoia de a juca, adică lucruri pe care ar trebui să le regăsim la toate vârstele și la toate nivelurile”, a adăugat Antonio Leo.
La rândul lui, Carlo Buonopane, antrenor internațional al Școlii de Fotbal Juventus a precizat că pentru copiii pe care i-a pregătit vreme de două săptămâni a fost o ocazie parte în care au întâlnit un staff Juventus mânat de „dorința, pasiunea și deschiderea de a le da cât mai multe sfaturi, pregătind cele mai bune tehnici, care să îi poată ajuta să crească din punct de vedere fotbalistic chiar și într-un timp atât de scurt”.
„Le-am spus mereu copiilor să profite din plin de această ocazie și să își valorifice la maximum potențialul”, a mai spus Carlo Buonopane.
Luigino Pellegrini, cel care a adus în premieră în România tabăra Juventus, „prima tabără străină făcută cu profesionalism în România” a ținut să le mulțumească părinților care, „unii cu sacrificii, și-au adus și le-au oferit o experiență unică și ocazia de a învăța ceva nou și de a fi mai performanți”.
Prima ediție românească a taberei de fotbal Juventus Torino s-a încheiat vineri, 27 iulie, la Baza sportivă Regal Sport Coresi din București, iar organizatorii o pregătesc deja pe cea de a doua. Timp de două săptămâni, aproape 100 de copii cu vârste între 7 și 16 ani au avut șansa unei experiențe unice: aceea de a petrece două săptămâni în echipamentul legendarei echipe italiene și de a afla secrete ale celebrei școli de fotbal. Programul a inclus 22 de antrenamente tehnico-tactice, unele dintre ele fiind deschise publicului.
Detalii pe www.juventus.com/campromania și pe paginile de Facebook și Instagram.
Parteneri: Catena Racing Team, Kiss FM, Libertatea, Avantaje, Auto Bild, Men’s health, Nine O’Clock, Sette Giorni
Partener de comunicare: PiArt Vision
Foto JTC Romania