Postul Paștelui este unul dintre cele mai lungi posturi din an, durează 40 de zile și se pare că este cel mai greu de ținut, atât pentru cei care se confruntă cu kilogramele în plus cât și pentru restul persoanelor care decid să ia o pauză alimentară. Postul înseamnă excluderea alimentelor “de dulce”, respectiv carne, ouă, lapte, brânză și a derivatelor acestora. Postul Paștelui are cele mai puține “dezlegări la pește”, iar aceia dintre noi care țin dietă se confruntă cu o problema majoră: “Ce mâncăm de post astfel încât să nu ne îngrășam?”, pentru că este știut faptul că anumite mâncăruri de post, pot fi extrem de calorice.
Medicul nutriționist Șerban Damian vine în ajutorul celor care țin post cu câteva sfaturi legate de alimentele pe care trebuie să le consume în această perioadă, astfel încât greutatea să nu aibă de suferit.
“În perioadele de post în mod evident renunțând la tot ce înseamnă carne, lactate, ouă, încercam să găsim înlocuitori pentru acestea. Cele mai cunoscute alimente pe care oamenii le consumă în perioada postului sunt cartofii, fasolea, conserve, multă pâine și paste făinoase, dulciuri de post, etc, ceea ce poate atrage după sine acumularea unui număr mare de kilograme. Faptul că renunțăm la câteva grupe de alimente, nu trebuie să ne sperie și să ne facă să consumam în exces variantele lor “de post”, pentru că atunci postul ne va face mai mult rău decât bine.“, avertizează medicul Șerban Damian.
Iată ce alimente ar trebui să consumăm în perioada Postului astfel încât să evităm apariția kilogramelor în plus.
1. Alegeți legume și fructe de sezon
Încă ne putem bucura de legume și fructe de sezon, iar piața este cel mai bun loc de unde ne putem aproviziona în acest sens. “Faceți o listă cu legume și fructe de sezon pe care le puteți lua din piață și bucurați-vă de beneficiile și de nutrienții acestora. Morcovi, pătrunjel, țelină, păstărnac, praz, varză, spanac, conopidă, ridichii negre, ceapă verde, salată, mere, citrice sunt doar câteva dintre alimentele care nu ar trebui să lipsească de pe lista de cumpărături. Sunt extrem de multe variante prin care putem găti legumele, astfel încât să fie și gustoase și de post. Începe și perioada urzicilor și a leurdei, așa că ne putem bucura din plin și de beneficiile acestor plante.”, explică medicul nutriționist.
2. Leguminoase – surse excelente de proteine vegetale
Deși în perioada postului suntem tentați să alegem fasolea ca prim aliment, există multe alte tipuri de leguminoase cu care ne putem completa meniul zilnic. “În perioada postului suntem tentați să alegem fasolea ca alternativă la proteina din carne, în primul rând pentru că o putem găti în mai multe feluri. Dar la fel putem spune și despre năut, linte, amaranth, care sunt surse excelente de proteine vegetale și care pot fi la fel de ușor de preparat (fierte, sub formă de supe crème etc). Năutul este o sursă excelentă de fibre și acid folic și, de asemenea, are un conținut scăzut de calorii. Lintea este o sursă excelentă de proteine vegetale și poate reduce nivelul zaharului din sânge în comparație cu alte alimente care sunt bogate în carbohidrați. Mazărea este o sursă excelentă de fibre și proteine, care pot ajuta la reducerea zaharului din sânge și a rezistentei la insulină.”, explică medicul nutriționist.
3. Optați pentru consumul de cereale integrale și pseudo-cereale
Fie că vorbim de ovăz, quinoa, chia, pâine integrală, paste integrale, orez brun, toate acestea alimente pot fi de un real ajutor în perioada postului. “Cerealele integrale și pseudo- cerealele furnizează o varietate mare de nutrienți importanți și vorbim aici de fibre, vitamine (B1, B2, B3, B, fier, magneziu, cupru, zinc și seleniu ), minerale, proteine și antioxidanți. Consumul zilnic al acestora reprezintă un beneficiu imens pe care îl putem aduce organismului, mai ales fiind o sursă bună de carbohidrați. Consumul regulat de cereale integrale poate reduce riscul de boli de inimă, diabet de tip 2 și obezitate. Bogate în fibre, cerealele integrale, îmbunătățesc semnificativ sănătatea digestivă, dar persoanele cu intoleranța la gluten ar trebui să evite grâul, orzul și secara și să le înlocuiască cu hrișcă.”, recomandă medicul Șerban Damian.
4. Evitați alimentele procesate și alegeți gustări sănătoase
În locul alimentelor procesate “de post”, alegeți gustările sănătoase și sățioase. “Rafturile magazinelor abundă de dulciuri de post procesate, a căror lista de ingrediente lasă de dorit. Alegeți gustările sănătoase și hrănitoare cum ar fi fructele proaspete sau uscate, nuci, migdale, semințe crude. Un exemplu de gustare practic și gustos este mixul de nuci și fructe uscate, care se poate personaliza în funcție de preferințe, dar trebuie avut grijă la cantitate, deoarece nucile sunt foarte calorice (100 g pot ajunge la aprox. 500-600 calorii sau chiar mai mult). O porție ideală de nuci ar trebui să aibă circa 25-30 g.”, explică medicul.
5. Atenție la “laptele vegetal”
Laptele vegetal este gustos și poate înlocui laptele de vacă în multe preparate. Este obținut din leguminoase, cereale, oleaginoase și este preferat în general de cei care suferă de intoleranța la lactoză. În perioada postului este un înlocuitor ideal al laptelui de vacă, pentru persoanele care preferă să bea cafeaua cu lapte și să servească cerealele cu lapte la micul dejun. “Cei care nu pot consuma lapte de vacă probabil sunt deja obișnuiți cu laptele vegetal. Este sănătos și ușor pentru că în general nu conține zahăr, are o cantitate redusă de acizi grași saturați, iar dacă este făcut din orez, soia sau mei nu are nici gluten.
Atenție însă la variantele de lapte vegetal din comerț care conține aditivi sau adaos de zahăr plus alte ingrediente modificate genetic. Așadar, cea mai simplă și sigură variantă de lapte vegetal este cea făcută în casă, fie că vorbim de lapte de migdale, lapte de cocos, lapte de soia sau lapte de ovăz. “, explică medicul nutriționist, Șerban Damian.
Postul nu este doar despre mâncare, postul este și despre suflet. Așadar atunci când ținem post nu trebuie să renunțăm doar la mâncare, ci și la alte obiceiuri care ne fac rău corpului și sufletului. Postul este despre noi, despre bunătate, răbdare, liniște și pace.