Cei mai talentați copii la muzică, dans și teatru vin joi, 7 aprilie, de la ora 20.30, la “Next Star”, într-o nouă și spectaculoasă ediție a show-ului prezentat de Dan Negru. Iar o parte dintre ei își vor susține momentele artistice având alături nume cunoscute ale scenei românești.
De exemplu, Maria (8 ani, din Slobozia), o fetiță care dorește să devină actriță, va juca o scenetă împreună cu Marius Florea Vizante, iar Anda Cristina (13 ani) va cânta muzică populară având alături o parte din dansatorii lui nea Mărin, în frunte cu fiica acestuia, Larisa.
Amelia, o fetiță de 11 ani, îi va uimi pe jurați cu alegerea pe care a făcut-o pentru acest concurs: o piesă din repertoriul celebrei cântărețe americane Janis Joplin, iar Matei (11 ani), din București, va încerca să-i impresioneze pe Dorian Popa, CRBL, Alina Eremia și Pepe cu felul în care cântă la țambal, unul dintre cele mai complexe și dificile instrumente.
Cine sunt ceilalți copii care vin la “Next Star”, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi, 7 aprilie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție prezentată de Dan Negru.