Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ce încălţăminte purtăm vara aceasta – Recomandări de la Tamaris

Profilul Colecției de Primăvară-Vară 2016 de la Tamaris

Pentru Tamaris, calitatea, inovația și tendința de sensibilizare formează o Colecţie Primăvară-Vară 2016 care lasă o mulțime de spațiu şi pentru creativitate. Atracţiile principale ale colecției sunt la modă și incredibil de versatile. Fiecare femeie va găsi ceea ce îşi doreşte, astfel încât să îşi poată scoate în evidență fiecare parte a personalității ei cu încredere.

Noua siluetă

Pantalonii culottes sunt must-have-ul sezonului! Foarte cool şi cu o tăietură largă, aceştia iau cu asalt podiumurile. Acum fac senzaţie şi când vine vorba de moda străzii, şi ce este cel mai important, impun o barieră între pantaloni şi pantofi. Noii pantaloni au nevoie de noi înălţimi. Indiferent că vorbim de culottes, clopot sau pantalonii în stilul Marlene, schimbarea siluetei în cazul pantalonilor setează trendul şi în materie de încălţăminte. Pantofii şi sandalele cu platformă câştigă teren din nou, modelele cu platformă şi profile groase reprezentând cadrul perfect pentru pantalonii scurţi sau cei foarte largi. Platformele sunt „back on track”, explorând noi căi stilistice, mai elegante. Înalte ca un pantof cu toc şi comfortabile precum o pereche de încălțăminte joasă, platformele oferă un aspect de picior mai lung. Inovaţiile vin în materie de tocuri şi surprind prin plută, rafie sau lemn natural. Cu toate acestea, platforma vine şi în variante acoperite cu materiale textile sau cu un aspect de imprimeu continuu. Detaliile precum nituri, curele metalice şi imprimeuri florale asigură contraste interesante. Astfel, nu doar că trendurile verii aduc noi siluete, ci şi cupluri de vis: platforme + culottes, pantaloni Marlene + pantofi tip mule.


Vara dragostei

Trăiască Spania! Iubim vara, soarele, pantofii şi… espadrilele! Acestea sunt tendinţa sezonului. Cu greu mai există altă pereche de încălțăminte care să apară în modele atât de variate: mereu aproape de original, dar în interpretări cu totul noi. Câteodată casual, cu influențe etno, altădată clasic, cu paiete sau elemente metalice. Modelele răcoroase sunt alternativa pentru şlapi, fiind potrivite atât pentru zona rurală, cât şi pentru oraş. Modelul clasic se îndepărtează de imaginea de încălţăminte de plajă, de vacanţă, devenind un model urban, potrivit în orice moment, plin de culoare şi temperament. Talpa caracteristică, din bast (paie) sau rafie, reprezintă baza pentru aspectul diversificat, de la pantofi sport la cei cu şireturi sau sandale până la gleznă cu bretele. Toate acestea sunt realizate exclusiv din materiale naturale, partea de sus din pânza fermă, iar talpa din fibre vegetale înnodate, care dau numele pantofului de iută. În trecut, fermierii spanioli îşi confecţionau pantofii dintr-o pânză de in şi talpa din iarbă de stepă, iarba „Esparto”. De aici provine şi cuvântul „Espadrila”. Astăzi, renumitul pantof spaniol ne aminteşte mai mult de vacanţă decât de muncă. Sentimentul de pantof de paie rămâne, însă variantele cu şireturi, cele din piele sau cele cu platforma din rafie transformă varianta clasică, de plajă, într-o adevarată piesă de designer.

Culori

În cazul sandalelor cu platformă, domină culorile, caracteristice curentului hippie și valului anilor ’70: culori calde ale condimentelor şi tonuri de pământ. Mugurii fragezi ai acestei iubiri de vară sunt reflectaţi sub forma imprimeurilor florale și a modelelor etnice – pe partea superioară a pantofului sau pe toc.

Materiale

„Este totul despre un aspectul natural de lemn” – în colectia primăvară-vară ‘16, sandalele cu platformă se bazează pe naturalețe. Lemnul și pluta îmbunătățesc aspectul tocului, în timp ce espadrilele întăresc legăturile cu fibrele vegetale. Iuta și rafia constituie baza pentru cea mai tare talpă. Pânza își unește forțele cu textilele. Noutate: rafia cu un contrast colorat pentru talpă, care adaugă un accent proaspăt. Franjurile sintetizează aspectul hippie. Paietele sau elementele metalice atrag atenția, fiind aplicate într-o manieră direcționată sau pe toată suprafața.

Elemente cheie

Moda pantofilor se confruntă cu noi provocări datorită pantalonilor Marlene, evazaţi și celor de tip culottes. Astfel, pantofii cu platformă și tălpile progresive însoţesc noile forme de pantaloni. Tamaris se remarcă prin grosime atunci când vine vorba de tălpă. Platforma se impune ca cea mai importantă formă a talpii. Nu doar că lungeşte piciorul, dar asigură și contragreutatea perfectă pentru siluete largi și voluminoase. Mulțumită accentului pus pe talpă, saboții și sandalele cu platformă şi toc înalt ne conving și ne duc pe valul nostalgic. Anii ‘70 nu influențeză doar moda, ci şi o varietate de pantofi. Un alt tip de încălțăminte în această perioadă este renumita espadrilă. Fie că este vorba de un model cu platformă sau toc pană – talpa de rafie, ca o tendință de vară, se regăseşte în marea parte a colecției.

Inovaţii şi forme

Când vine vorba de calitate, în primul rând, Tamaris impresionează mai ales prin tehnologiile sale „feel-good”, dezvoltate special pentru femei şi utilizate în diferite variante de încălțăminte. Modelelor încercate şi testate, cum ar fi Anti-shock sau Touch It li se adaugă branţul moale, similar covoraşului de yoga. Acesta oferă libertate de mişcare şi flexibilitate, contribuind la relaxare şi la eliberarea tensiunii.

·    Anti-shock
·    Touch it
·    Tălpi detașabile
·    Branțuri ergonomice pentru mersul pe jos fără oboseală
·    Caracteristici/Detalii de piele pentru multe modele
·    Tălpi extrem de moi şi uşoare
·    Noutate: Branţul moale

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.