O analiză preliminară a experienţelor trăite de către pacienţii neoplazici în grupul de sprijin
O încercare semnificativă a vieţii, cum poate fi adeseori cancerul, poartă cu sine modificări ale universului lărgit al persoanei, de la experienţele cele mai intime în cuplu şi familie, până la schimbări de rol în mediul profesional. Deşi persoanele cele mai apropiate pacientului (membrii familiei, prietenii sau partenerii de viaţă) sunt sau ar trebui să fie sursa semnificativă de sprijin social, studiile arată că nu rareori bolnavii oncologici găsesc importantă afilierea la grupuri spitaliceşti sau întâlniri organizate de diverse asociaţii cu profil social. În acest context, capătă relevanţă următoarea întrebare: Ce anume îi determină pe oameni să fie împreună în cadrul unui grup de sprijin?
Experienţa de viaţă şi studiile realizate de-a lungul timpului ne-au învăţat că relaţiile interpersonale armonioase construiesc cea mai mare bucurie individului şi că dificultăţile ce le comportă relaţia cu ceilalţi sunt adesea legate de teama de a intra în contact cu alţi oameni – de la simplul dialog, de la exprimarea propriilor idei la confruntarea lor cu ale celorlalţi. Prin urmare, persoanele cu dificultăţi personale dezvoltă contacte interpersonale mai puţin satisfăcătoare.
Consider important să menţionez în continuare faptul că relaţiile de grup se definesc prin stabilirea unui climat specific şi a unor atitudini ale actorilor sociali, care au la bază trăirile participanţilor. Acestea contribuie la construirea relaţiei de ajutorare, care este definită într-un climat de acceptare şi permisivitate şi dezvoltată prin diverse tipuri de atitudini centrate pe grup: înţelegere, atenţie şi autenticitate. Obiectivul relaţiei de ajutor este de a scoate participantul din starea sa de autoapărare, pentru a favoriza, astfel, interacţiunea între el şi ceilalţi, facilitatorul grupului şi participanţi.
Grupurile de sprijin se întâlnesc cu scopul de a oferi susţinere emoţională şi informaţii pentru persoanele cu o problemă comună. Deseori, astfel de grupuri sunt facilitate de un profesionist, iar aceste grupuri sunt subordonate unei agenţii de servicii sociale sau chiar unei organizaţii formale. Calitatea de membru exclude deseori indivizii care nu intră în grupul ţintă deservit de organizaţie. Întâlnirile sunt relativ nestructurate iar programul unui astfel de grup nu poate fi legat de nici o ideologie. De obicei, grupurile de sprijin nu presupun plătirea unei taxe.
Climatul de acceptare
A te simţi acceptat în loc de a te simţi respins este condiţia iniţială într-o relaţie. Facilitatorul (monitorul) trebuie să accepte orice persoană în grupul său (a accepta nu înseamnă a aproba în mod necesar). Climatul de acceptare creat de monitor, va ajuta grupul să simtă încredere, iar, după un anumit timp, această încredere va fi imitată, apoi interiorizată de membrii grupului. Climatul de acceptare trebuie să fie constant pe toată durata procesului de relaţie de ajutor în grup.
Climatul de permisivitate
Într-un climat de permisivitate, membrii unui grup realizează că se pot exprima liber fără teama de a fi judecaţi; dispare, prin urmare, sentimentul de teamă şi de neîncredere şi astfel, individul ajunge să-şi reveleze resursele interioare necesare schimbării în sens pozitiv şi actualizării eului.
Cercetările realizate cu privire la procesele de grup şi mecanismele de schimbare relevă cinci procese comune ce apar în grupurile de sprijin şi cele de autoajutorare.
* Oferirea sprijinului
* Oferirea informaţiei
* Transmiterea simţului apartenenţei
* Comunicarea cunoştinţelor achiziţionate din experienţele de viaţă
* Învăţarea strategiilor care ajută să facă faţă situaţiilor de criză
Responsabilitatea pentru conducerea propriei vieţi este doar a pacienţilor. Există o singurătate fundamentală în existenţă, ce trebuie privită în faţă: „Ceea ce nu ştiam înainte de a avea acest diagnostic am înţeles după, adică, viaţa este prioritară, dar pentru a învinge trebuie să fii mai detaşată de unele evenimente care te pot afecta.” (M.), „De data aceasta impactul cu boala a fost ceva normal, eram prea împietrită- o stâncă de granit- după tragedia ce mi se întâmplase, eram prinsă într-un vis din care doream să-mi revin printr-un final mai fericit, să mai fiu o dată salvată.” Viaţa nu este o supravieţuire fără sens, ci primeşte unul din interior, mai profund. Grupul oferă oportunitatea încurajării şi oportunitatea găsirii unui sens, extinzând ajutorul la o altă persoană. Grupul reîncarnează familia primară, acţionează ca o maşină a timpului, determinându-l pe client să evoce vechi amintiri şi sentimente. Acest fenomen reprezintă unul dintre sursele majore de putere ale grupului de sprijin.
