Momentul în care realizezi că ți-ai spart ori ciobit un dinte nu este deloc unul plăcut. Deși smalțul dentar este un țesut foarte dur, până și forța acestuia are limite. Totuși, dacă treceți printr-o astfel de situație neplăcută, nu e cazul să intrați în panică. Există rezolvare! Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, dezvăluie care sunt tehnicile la care se apelează în situația fracturii dentare.
„Fractura dentară este una dintre cele mai frecvente complicații în materie de probleme dentare. În funcție de adâncimea liniei de fractură și starea dintelui fracturat (vital/devital), soluțiile diferă de la caz la caz”, dezvăluie medicul stomatolog Sorina Stroe.
Soluții în cazul dinților vitali (cu nerv)
„Dacă avem de-a face cu un dinte vital, care prezintă o fractură mică la nivel coronar (adică s-a rupt o bucățică din partea vizibilă a dintelui), de cele mai multe ori soluția este simplă – o obturație care înlocuiește fragmentul lipsă al dintelui.
Pe măsură ce volumul fragmentului fracturat este mai mare, va fi nevoie de o încrustație (inlay). Aceasta este o piesă protetică ce se realizează în baza unei amprente. Se poate obținută din diverse materiale (de la compozit până la ceramică sau zirconiu). Avantajul este că avem un material cu rezistența mecanică crescută, mai ales dacă fractura a avut loc în zone de mare solicitare, unde forțele masticatorii dezvoltate sunt mari. Această soluție este însă destinată exclusiv dinților vitali, care au nerv”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.
Soluții pentru fractura dinților devitali (fără nerv)
„Dacă vorbim despre dinții devitalizați (care nu mai au nerv), soluția optimă va fi reprezentată de o coroană dentară, pentru a păstra rezistența mecanică a dintelui. Dintele fără nerv este mai casant, mai expus fracturilor. Motivul este unul simplu: odată ce dintele nu mai are nerv, el devine un organ “inert”, nervul fiind cel ce aduce “hrană” dintelui (sânge, substanțe proteice, etc). Această variantă este fezabilă numai în măsura în care fractura nu este situată foarte adânc și permite încă evidențierea unor pereți supragingivali dentari (fie că ei există în structura remanentă a dintelui, fie că se pot reconstrui în mod corect)”, este de părere medicul stomatolog Sorina Stroe.
Putem rezolva problema pe loc?
„Fractura dinților, în special dacă are loc la cei frontali, este deosebit de nepăcută din punct de vedere estetic și, de aceea, este nevoie de soluții immediate, chiar dacă va fi necesară lucrare de laborator. Din fericire, avem soluții imediate pentru a rezolva problema estetică, și anume matrici prefabricate cu forma dinților fracturați, care înlesnesc reconstrucția pe loc la un nivel impecabil”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe.