Duminică, de la 20.20, vezi un moment de umor savuros la În puii mei!
Duminica aceasta, de la 20.20, Mihai Bendeac dă startul unei noi ediţii de supercomedie la “În puii mei”. De această dată, carismaticul actor îşi va surprinde publicul apărând într-un pătuţ de copil cu o boneţică pe cap. Într-un moment de umor savuros, Bendeac va pune în scenă povestea copilăriei unui personaj îndrăgit al supershowului, pornind chiar de la stadiul de nou-născut. Despre cine crezi că este vorba?
Tot duminica aceasta, Momâie şi Gogâie ajung soli chiar la curtea lui Ştefan cel Mare. Cei doi devin responsabili cu transmiterea mesajelor între Suliman Paşa şi Ştefan cel Mare, ajungând să încurce totul în mod caracteristic. Cât despre Arthur, Maria şi Goethe, comicele personaje merg într-o scurtă vacanţă şi ajung la recepţia unui hotel de munte, echipaţi însă pentru o vacanţă pe litoral. Cei trei aduc la disperare recepţionerul mahmur şi proaspăt căsătorit.
În această ediţie “În puii mei”, adulaţia fanilor lui Fuego este, în sfârşit, instituţionalizată într-un cult de sine stătător, ce este celebrat înauntrul lăcaşului fuegoist. Fuego, interpretat de Mihai Bendeac, vine să îşi binecuvânteze acoliţii, să facă miracole prin muzica sa şi să ofere fanilor marea onoare de a-l adula. Din flancul de măicuţe fuegoiste face parte chiar şi Delia Matache.
Telespectatorii pot afla mai multe informaţii accesând pagina oficială a emisiunii inpuiimei.a1.ro sau pagina de Facebook, facebook.com/inpuiimei.antena1.