Anul 2020 a fost definit de pandemia de COVID-19, care a schimbat viețile tuturor, din toate punctele de vedere. Starea de urgență, izolarea, carantina și măsurile luate de autorități pentru a preveni răspândirea virusului, au impus automat un nou stil de viață.
Specialiștii de la Bookingham și echipa SRD Media au efectuat câteva analize pentru a observa comportamentul românilor într-un an diferit. A fost observată atitudinea românilor în ceea ce privește fitnessul, gătitul și călătoritul, și felul în care s-a schimbat percepția lor despre sport, bucătărie și vacanțe în anul 2020.
Un domeniu care încă nu fusese abordat este cel despre la comenzile de mâncare la domiciliu. În acest sens, au fost analizate căutările românilor pe Google, din ianuarie 2019 până în decembrie 2020, pentru a vedea ce impact a avut pandemia și în această privință.
sursa foto
Highlights:
- Cele mai populare comenzi printre români – Pizza, burgers, și meniul zilei în top 3
- Fast-food-ul – un refugiu pentru români în pandemie. Peste 8 milioane de căutări pe Google
- Cine ți-a livrat mâncarea la ușă? Foodpanda și Glovo au înregistrat peste 2,500,000 de accesări în 2020
- „Glovo Kaufland” căutat de 20,200 de ori la început de pandemie
- Sectorul food delivery – O nouă rampă de lansare pentru dezvoltatorii de aplicații mobile
Topul comenzilor pe food delivery la români – Peste 2,250,000 de iubitori de pizza
Căutare | 2019 | 2020 | Diferența an-la-an |
Pizza | 1,692,490 | 2,258,260 | 33% |
Burger | 211,750 | 520,330 | 146% |
Meniul zilei | 522,300 | 497,490 | -5% |
Shaorma | 261,590 | 440,080 | 68% |
Sushi | 206,180 | 376,850 | 83% |
Mancare gatita | 70,310 | 95,740 | 36% |
Total | 2,964,620 | 4,188,750 | 41% |
Și dacă n-am mai putut pleca în Italia, am adus Italia la noi! Datele arată că în topul preferințelor culinare ale românilor este pizza. Numărul accesărilor pentru acest fel de mâncare în regim takeout a crescut cu 33% față de anul precedent, de la 1,692,490 la 2,258,260.
Locul al doilea confirmă faptul că românilor le plac burgerii, drept pentru care i-au comandat și acasă.
Anul 2020 a înregistrat o creștere de 146% pentru numărul de căutări al acestui fel de mâncare, față de cele 211,750 de accesări din 2019.
Deși cu o scădere de 5% față de anul 2019, „meniul zilei” s-a păstrat în top 3 căutări ale românilor când și-au comandat de mâncare în 2020. Fie din dorința de a economisi timp, bani, fie datorită noului regim „work from home”, aproape 500,000 de români au optat pentru meniul zilei. În acest sens, și restaurantele au venit cu oferte, promoții și variații de business lunch pentru food delivery.
Shaorma și sushi sunt alte două feluri de mâncare ce au fost frecvent adăugate în coșurile virtuale ale românilor.
Datele arată că 68% mai mulți au căutat shaorma în regim takeout în 2020, comparativ cu 2019 (261,590 VS 440,080). Cuvântul „sushi” a avut un boom și mai mare, fiind accesat de 83% mai mulți români – 206,180 în 2019 și 376,850 în 2020.
Fast-food, refugiul românilor în pandemie – peste 8 milioane de căutări pe Google
Datele arată că mâncarea de tip fast-food rămâne în topul preferințelor românilor, indiferent de situație. Ba mai mult, pandemia și lockdown-ul din anul 2020 au contribuit la creșterea comenzilor de mâncare tip fast-food în regim takeout.
Bătălia pentru locul fruntaș la numărul de căutări s-a dat între giganții din industrie – KFC și McDonald’s – care au înregistrat împreună 5,666,130 de căutări pe food delivery. KFC a arătat o creștere de 51% în 2020, în timp ce McDonald’s a fost cu 49% mai căutat de români, comparativ cu 2019.
O mare parte din comenzile pentru pizza de care am vorbit mai sus au fost pregătite de Pizza Hut, care s-a situat pe locul 3 în acest top. Aproape 720,000 de români au profitat de ofertele și produsele lor de tip fast-food.
Căutare | 2019 | 2020 | Diferența an-la-an |
KFC | 1.911.050 | 2.878.130 | 51% |
McDonald`s | 1.872.300 | 2.788.000 | 49% |
Pizza Hut | 868.020 | 719.510 | -17% |
Starbucks | 363.480 | 674.720 | 86% |
Burger King | 179.030 | 343.870 | 92% |
Spartan | 199.060 | 222.580 | 12% |
Taco Bell | 224.490 | 207.130 | -8% |
Subway | 161.040 | 167.850 | 4% |
Salad Box | 161.460 | 103.740 | -36% |
Noodle Pack | 69.580 | 99.800 | 43% |
Mado | 31.330 | 32.490 | 4% |
Total | 6.040.840 | 8.237.820 | 36% |
Starbucks a avut o explozie în domeniul comenzilor online: de la 363,480 la 674,720 de accesări, o creștere imensă de 86% față de anul anterior.
Cea mai mare creștere a fost înregistrată de Burger King. 343,870 de români i-au căutat în 2020 pentru comenzi de food delivery, remarcându-se o diferență de 92% față de anul anterior.
Cifre surprinzătoare au fost observate și pentru Spartan, Taco Bell, Subway, Noodle Pack sau Mado când vine vorba de comenzile de tip fast-food ale românilor. Totuși, se observă un interes și pentru mâncarea rapidă, dar sănătoasă. Peste 100,000 de români au căutat Salad Box pe Google în anul 2020.
Cine ți-a livrat mâncarea la ușă? Foodpanda și Glovo au înregistrat peste 2,500,000 de accesări în 2020
Odată ce numărul comenzilor de mâncare în rândul românilor a crescut, inevitabil au apărut și tot mai mulți livratori pe piață, care să facă față cererii extinse. Servicii de food delivery precum Glovo, Tazz by Emag, Uber Eats sau Bolt Food au făcut curse între restaurantele preferate și casele românilor pe tot parcursul anului 2020, inclusiv în cadrul stărilor de alertă și urgență.
Cel mai căutat serviciu de livrare mâncare a fost de departe Foodpanda, care a înregistrat în anul 2020 aproape 1,500,000 de accesări pe Google – cu 54% mai mult decât în anul precedent. Nu departe s-a situat Glovo, cu 1,103,920 de căutări în regim home delivery. Creșterea a fost una imensă față de anul 2019 – cu 136% mai mulți români au fost interesați de serviciile lor.
Căutare | 2019 | 2020 | Diferența an-la-an |
Foodpanda | 961,940 | 1,478,870 | 54% |
Glovo | 467,210 | 1,103,920 | 136% |
Takeaway | 261,780 | 367,880 | 41% |
Tazz by Emag | 56,030 | 308,610 | 451% |
Uber Eats | 235,200 | 151,200 | -36% |
Odată cu instaurarea stării de urgență, Takeaway și Tazz by Emag au fost alte două nume care au luat avânt pe piața de food delivery. Tazz by Emag a înregistrat o creștere de 451% în 2020, fiind căutat de 308,610 ori pe Google, în timp ce în 2019 a fost accesat doar de către doar 56,030 de români.
20,200 de accesări pentru „Glovo Kaufland” la început de pandemie
Creșterea surprinzătoare a companiei Glovo din anul 2020 – un plus de 136% în numărul accesărilor – se datorează și opțiunii de shopping online pe care au oferit-o clienților. În acest fel, românii au putut să își umple coșul în mod virtual, direct din aplicație, pentru ca mai apoi cumpărăturile să le fie livrate direct la ușă.
Căutare | Kaufland Glovo | Diferența % |
Feb 2020 | 240 | |
Mar 2020 | 11,200 | 95% |
Apr 2020 | 9,000 | -20% |
Așa s-a explicat spike-ul din luna martie 2020 pentru căutările „Kaufland Glovo” pe Google. De la 240 de accesări înregistrate în luna februarie a aceluiași an, căutările au explodat în martie și aprilie, arătând 20,200 de români interesați de shopping-ul mâncării online. Motivele principale sunt pandemia și dorința de a rămâne sănătoși, în siguranță.
Aplicațiile de food delivery – Noi oportunități pentru dezvoltatorii de platforme digitale
Numărul tot mai mare de comenzi de mâncare la domiciliu a devenit un punct de interes și pentru dezvoltatorii de aplicații mobile.
Siguranța și sănătatea tuturor, precum și restricțiile care au venit odată cu pandemia de COVID-19, au fost cele care au făcut ca oamenii să se îndrepte spre platformele digitale ce oferă suport în sectorul livrării de alimente. În acest sens, jucătorii din industria dezvoltatoare de platforme digitale au văzut în anul 2020 o bună oportunitate pentru a crește.
Tapptitude, un product building studio cu sediul în Cluj-Napoca, a observat câteva schimbări semnificative în domeniul aplicațiilor de food delivery. Gabriel Dombri, CEO Tapptitude, ne-a oferit câteva insight-uri interesante în ce privește evoluția acestei piețe.
“Fiind un product building studio cu experiență în dezvoltarea de aplicații mobile, la Tapptitude suntem mereu la curent cu tendințele emergente în jurul noilor produse digitale. După cum știm cu toții, în acest ultim an pandemic, unele verticale au crescut semnificativ și, în mod clar, sectorul de food delivery a fost una din ele.
Comparativ cu 2019, 2020 ne-a adus de 3.3 ori mai multe cereri de proiecte pentru aplicații mobile pentru livrarea de mâncare acasă. În ceea ce privește calendarul, luna mai 2020 a înregistrat cele mai multe cereri pentru aplicații de food delivery, urmată de iulie și august. În ultimele luni, interesul pentru acest spațiu s-a aplatizat, dar aș spune că tentația de a lansa ceva care să acopere o nevoie atât de clară, cum este livrarea la domiciliu atunci când ești blocat acasă, este încă mare.
Concurența crescută între alternative înseamnă câteva lucruri: diferențierea produselor este mai importantă ca niciodată, în timp ce un buget mai mare pentru a demara un proiect devine critic, deoarece acest lucru va face diferența în obținerea rapidă a cotei de piață.“
Gabriel Dombri, CEO Tapptitude
Metodologie
În cadrul acestui studiu, echipa Bookingham a colaborat cu specialiștii de la SRD Media pentru a analiza interesul românilor în domeniul comenzilor de mâncare online. Au fost extrase date legate de căutările românilor pe Google, utilizând Keyword Planner, în perioada ianuarie 2019 – decembrie 2020. Au fost analizate atât cuvintele și frazele folosite de români, cât și numărul total de căutări pe food delivery, și în română, și în engleză.