Termenul de “accesorii” este cel mai adesea asociat cu femeile, și într-adevăr ele sunt cele care acordă o atenție deosebită acestui subiect. Totuși, asta nu înseamnă că bărbații nu au și ei un interes în a avea o ținută completă și plăcută privirii. Fie că e vorba de un simplu ceas automatic sau de un ac de cravată elegant, vom vedea în continuare ce accesorii preferă bărbații și cum le poți combina fără a fi confundat cu un brad de crăciun.
Ceasuri bărbătești
Cel mai des întâlnit accesoriu este un ceas de mână. Deși la prima vedere pare banal, acest element poate transforma o ținută aparent plictisitoare într-una interesantă. Atât timp cât alegi corect modelul pentru a se potrivi cu hainele pe care le porți și cu evenimentul la care participi, un ceas purtat cu încredere dar fără a părea ostentativ, te poate face remarcat. Desigur că dincolo de asta, este treaba ta să menții interesul celorlalți prin ideile pe care le exprimi.
Întrebarea este: cum alegi ceasul potrivit? Primul pas este să stabilești unde mergi și ce haine porți. Dacă evenimentul este unul ce necesită o ținută elegantă sau business, poți alege fără probleme un ceas automatic sau unul mecanic simplu. La aceste modele, mecanismul în sine devine un element important de design pentru că de multe ori cadranul este transparent. Asta poate deschide conversații făcându-i pe oameni să-și exprime surprinderea, aprecierea sau curiozitatea: “nu știam că fac și ceasuri transparente,” “deci așa arată mecanismul unui ceas pe interior,” “cât de des îl întorci?”.
Pe de altă parte dacă vrei un ceas pentru purtare zilnică, ești mai câștigat cu un ceas quartz de calitate care nu necesită să fie întors în fiecare zi. În plus, ceasurile quartz tind să aibă design-uri care se potrivesc mai mult unor ținute casual, deși asta nu înseamnă că arată banal.
Următoarea întrebare este de unde poți cumpăra ceasuri de mână? Există atât de multe site-uri care oferă ceasuri de vanzare, încât nu poate spune nimeni că nu ai de unde alege. Tot ce trebuie este să alegi modelul care îți place, să vezi dacă există vreo ofertă disponibilă și să afli detaliile de transport. Mai simplu de atât nici nu se putea.
Ce alte accesorii mai poartă bărbații?
Pe lângă nelipsitul ceas de mână, bărbații aleg adesea butoni pentru cămașă atunci când merg la o nuntă spre exemplu, sau alt eveniment asemănător. Aceștia trebuie oarecum asortați cu ceasul, în sensul că nu poți purta butoni aurii și ceas argintiu. Nu este neobișnuit ca site-urile care au ceasuri de vanzare, să ofere și alte accesorii, deci aruncă o privire și acolo. Optează pentru modele simple, elegante, în culori neutre.
Un ac de cravată este de asemenea binevenit mai ales în medii business. Adaugă la asta verigheta sau un inel finuț, și ai toate accesoriile pe care un bărbat le poate purta în același timp fără să aibă o ținută prea încărcată. Dacă îți place să porți ceva la gât sau poate ai un lănțișor norocos, lasă-l pe sub cămașă, altfel este posibil să fii întrebat când scoți următorul videoclip despre lovele și dușmani.