Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

CCC, liderul pieței poloneze de încălțăminte, se alătură proiectului de extindere Colosseum Mall

CCC

CCC, liderul pieței poloneze de încălțăminte, care deține în România o rețea de 76 de magazine, va deschide spre finalul anului viitor un magazin de 800 mp, în Colosseum Mall.

Magazinul va fi amenajat conform noului concept al brandului CCC, care pune accentul pe linii simple, culori neutre, finisaje în nuanțe de gri și elemente de mobilier din metal, pentru a oferi un aspect modern cu influențe industriale.

CCC

Joanna Jozwiak, Director General CCC România:
„Suntem foarte încântați de parteneriatul cu Colosseum Mall. Nu numai că ajută brandul CCC să-și consolideze și să-și sporească notorietatea, dar permite totodată accesul la o nouă comunitate de clienți. Noua noastră locație va deveni cu siguranță o adevărată destinație atât pentru localnici, cât și pentru vizitatorii din afara orașului.”

oanna Jozwiak, Director General CCC România
oanna Jozwiak, Director General CCC România

Mihai Dinu, General Manager Colosseum Mall:
„Ne bucurăm că procesul de extindere a Centrului Comercial Colosseum prinde contur alături de parteneri de retail cu experiență vastă în domeniu, precum CCC. Proiectul nostru constituie o oportunitate inclusiv pentru retailerii care operează un număr mare de locații, deoarece vin să deservească o comunitate nouă puternică, în continuă creștere. De altfel, un alt obiectiv al nostru de business este dezvoltarea unui prim proiect rezidențial, chiar lângă Colosseum Mall“.

Mihai Dinu, General Manager Colosseum Mall
Mihai Dinu, General Manager Colosseum Mall

Începuturile grupului CCC datează din prima jumătate a anilor ’90. De atunci, CCC a devenit una dintre cele mai mari companii de încălțăminte din Europa Centrală, dar și unul dintre cei mai importanți producători de încălțăminte la nivel european. Grupul CCC este prezent în 29 de țări și are peste 1200 de magazine la nivel mondial.

CCC a intrat pe piața românească în 2012 printr-un francizor, iar după 6 ani, compania mamă a decis să cumpere toate cele 55 de magazine disponibile în momentul achiziției, în luna aprilie 2018. În același timp, CCC a început o amplă campanie de extindere și modernizare a rețelei de magazine din România.

Pentru CCC, spațiile fizice rămân în continuare o direcție constantă în strategia de expansiune și creștere. Când vine vorba de încălțăminte și accesorii, probarea produselor este încă importantă, iar procesul tradițional de cumpărare este preferat de majoritatea clienților CCC din România. Pe termen lung, brandul își propune să-și consolideze sistemul de vânzări omnichannel, combinând astfel canalele online și offline, pentru a oferi o experiență de cumpărături mai bună și mai diversificată și pentru a face procesul de cumpărare mult mai ușor, plăcut și antrenant.

CCC funcționează ca o „casă a brandurilor”, ceea ce implică vânzarea mai multor mărci de încălțăminte sub un singur acoperiș, cum ar fi Lasocki, cel mai popular brand de piele naturală de la CCC, Jenny Fairy, Nylon Red, Cesare Cave și Vapiano. Pe lângă propriile mărci, CCC oferă și încălțăminte cu licență Disney, adorată de cei mici, cu personaje din desenele animate preferate.

Începând cu 2019, colecția CCC a fost completată de Gino Rossi, un brand de piele naturală de calitate, care se distinge prin eleganță, design modern și sofisticat.

Totodată, CCC continuă să aducă noi modele de pantofi sport. Pe lângă propriul brand sportiv Sprandi, CCC oferă o selecție de pantofi care poartă semnătura celor mai populare mărci sportive, cum ar fi Adidas, Converse, Puma, Reebok și Skechers. În magazinele CCC, clienții pot găsi, de asemenea, o gamă largă de genți și accesorii la modă.

În 2021, Colosseum Mall va inaugura 16.500 mp de spații noi comerciale, care vor găzdui peste 60 de magazine, branduri de modă, cafenele, restaurante, locuri de joacă pentru copii, cinematograf multiplex și spații dedicate divertismentului și timpului liber.

Colosseum Mall

Colosseum

Situat în sectorul 1 al capitalei, în zona de Nord-Vest, pe șoseaua Chitilei nr. 284, Colosseum oferă un concept de retail ce cuprinde magazine cu o mare diversitate de produse, magazine cu branduri de îmbrăcăminte și accesorii «fashion» și sport, precum și spații unice de petrecere a timpului liber. Colosseum se bucură de o locație privilegiată, datorită proximității șoselei de centură București și a rutelor zilnice de comunicație dintre București și orașele Ploiești, Târgoviște și Pitești. Accesul dinspre centrul capitalei și dinspre zonele adiacente este asigurat de bulevarde cu multiple benzi de circulație, precum Ion Mihalache, Grivița, Bucureștii Noi și Șoseaua Chitilei. Transportul în comun se realizează prin intermediul stațiilor de metrou Străulești și Laminorului, a liniilor RATB 112, 422, a tramvaiului 45, precum și prin cele două linii de microbuze Carrefour cu puncte de legătură în piața Chibrit și localitatea Chitila. Printre principalele branduri găzduite de Centrul Comercial Colosseum se află Carrefour, Altex, Jysk, LC Waikiki, Sport Vision, Pepco, Leroy Merlin, 5asec, Help Net, Nedelya, Orange, IQBox, Arsis Vodafone, Inmedio, Diris Optică Medicală, Pizza Bonita, Xpressions Beauty Salon, Esența Plant, Animax, precum și numeroase alte magazine importante de bunuri și servicii.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.