Cu un sistem Enterprise Resource Planning (ERP) puteți susține creșterile prognozate de business
Implementarea unui sistem ERP este un proces care aduce mari beneficii. Pentru că alegerea acestuia necesită o analiză amănunţită, specialiștii SIVECO vă spun ce trebuie să urmăriți atunci când decideți să achiziționați un sistem ERP.
"Alegerea sistemului informatic integrat este un proces strategic cu impact decisiv pentru organizaţia dumneavoastră, prin urmare trebuie să i se acorde întreaga atenţie", declară Lăcrămioara Bârseti, director departament SIVECO Applications, SIVECO Romania.
Sistemul ERP al SIVECO Romania este implementat în organizații din România și din străinătate, din foarte multe sectoare de activitate atât din sectorul privat cât și din sectorul public.
Organizaţiile care se decid să achiziţioneze un sistem ERP vor trebui să aibă în vedere mai multe aspecte:
Identificați nevoile companiei și sistemul ERP care le poate acoperi
Sistemul ERP trebuie să se potrivească perfect nevoilor companiei. Acesta ar trebui să acopere toate activităţile societăţii, de la tipul afacerii, numărul de angajaţi și până la fluxurile de business. Dacă alegerea nu este făcută corect, apar problemele. Definirea corectă a cerințelor este primul pas care trebuie avut în vedere. De aceea, este necesară nu numai implicarea managementului, ci și a tuturor persoanelor responsabile cu implementarea proceselor.
Informaţi-vă asupra standardului industriei în care activaţi
Soluţia pe care o alegeţi trebuie să fie compatibilă cu cerinţele de business, dar în acelaşi timp trebuie să ofere posibilitatea de extindere prin alte module sau funcţionalităţi, pentru a îndeplini nevoile viitoare, generate de dezvoltarea afacerii.
Adaptaţi-vă soluţia la cerinţele legislative ale ţării în care activaţi
Soluţia pe care o veţi selecta trebuie să fie de la bun început gândită pentru a lua în considerare cerinţele (legale, financiare, contabile, de gestiune etc.) la care compania trebuie să răspundă zilnic.
Obţineţi informaţia potrivită
Nicio decizie nu ar trebui luată înainte de a vedea sistemul la lucru. Pentru a fi siguri de alegerea făcută, demonstraţia produsului trebuie inclusă ca pas obligatoriu în procesul de selecţie, pentru a vedea produsul la capacitate maximă.
Alegeţi ce este mai bun pe piaţă
Alegerea unui sistem ERP ar trebui să fie privită ca o decizie de afaceri, nu ca o decizie a departamentului IT. Astfel, trebuie implicați toți factorii de decizie dintr-o organizație care să se asigure că produsul îndeplineşte elementele esenţiale, necesare pentru succesul organizaţiei.
Asigurați-vă că sistemul va fi folosit
Rezistența la schimbare este dușmanul oricărei organizații. Respingerea sistemului din diverse motive "nu mă pricep/n-am timp de training /era mai bine înainte/mi-e frică să nu-mi pierd jobul pentru că mi s-au redus din sarcini", lipa de comunicare și lipsa de susținere a managementului amână beneficiile pe care trebuie să le aducă sistemul informatic.