Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Catre Tara Soarelui Rasare

A avut loc vernisajul expoziției colective de arte plastice, arte decorative și origami ătre Ţara Soarelui Răsare

Curator: Laura Lucia Mihalca
Organizator: Art Out
Gazda: Muzeul de Etnografie Universală “Franz Binder” din Sibiu, din cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA (Sibiu, Piata Mica, nr. 11)

Vineri, 26 aprilie 2013, avut loc vernisajul expoziţiei colective Către Ţara Soarelui Răsare la sediul muzeului de Etnografie Universală “Franz Binder” din Sibiu, din cadrul Complexului Naţional Muzeal ASTRA.

Expoziţia este găzduită de Muzeul “Franz Binder” in perioada 26 aprilie – 20 mai 2013 şi va putea fi vizitată în data de 18 mai, în cadrul Nopţii muzeelor, program derulat la nivel naţional.

Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu aniversează, în acest an, 50 de ani de la înfiinţarea Muzeului în aer liber, 20 de ani de la inaugurarea Muzeului de Etnografie Universală “Franz Binder” şi 20 de ani de la prima ediţie a Festivalului de Film Documentar Astra Film.

În acest context, muzeul găzduiește expoziţia Către Ţara Soarelui Răsare, în cadrul unui program expozițional dedicat culturii japoneze, așa cum puncta în discursul de deschidere a expoziției doamna Mirela Crețu, Director al muzeului ASTRA Sibiu.

Tot doamna Creţu a adăugat: “Călătoria noastră către Japonia a început prin vernisarea expoziţiei de fotografie “Matsuri” şi “Kagura”, sărbători şi dansuri sacre în Japonia, expoziţie de fotografii semnate de Angela Hondru.

Tema expoziţiei este călătoria, înţeleasă ca un drum cu încărcătură simbolică, ca un plan iniţiatic.

Proiectul expoziţional, intitulat sugestiv Către Ţara Soarelui Răsare, cuprinde piese inspirate din lumea japonezăa sau piese prin care doar cu gândul putem călători către spaţiul extrem-oriental. Sunt prezentate publicului atât lucrări de arte plastice (pictură, grafică, sculptură, fotografie, proiect video), cât şi lucrări de arte decorative (textile – haute lisse, minitapiserie, serigrafie, lucrări de patchwork, ceramică) şi origami.

Expun-invitaţi Art Out : Daniela Frumuşeanu, Lisandru Neamţu şi studenţi ai Universitãţii Bucureşti din cadrul catedrei de Limbã şi Literaturã Japonezã (Cristina Dincţ, Flavia Stanciu,Victoria Pãcuraru) şi: Ticheaua Annemary, Raluca Anghel, Ciprian Ariciu, Iuliana Barbu, Dreya Bendis, Aida Birghilã, Maria Bornikoel, Ana Andronic BUZU, Corina Chirilã, Daniel Crãciun, Hermine Csata, Alexandra Diaconu, Voicu – Dan Dragomir, Ileana Victoria Dragomirescu, Ciprian Dumitrache, Mihai Eremia, Alexandra Filotti, Alexandru Gãvan, Petre Emanuel Ghergu, Dan Geleletu, Luminiţa Gliga, Andreea Gabriela Ionescu, Elena Lupu, Nicolae Macovei Makovei, Alina Manole, Cosmin Matei, Laura Lucia Mihalca, Mihai Moldovanu, Eleni Anca Oprescu, Carmina Plosceanu, Emanuela Popa, Alexandrina Popescu, Mugurel Popescu, Cristiana Maria Purdescu, Izabela Mãdãlina Purdescu, Ruxandra Mermeze Sibil, Brânduşa Stanciu, Matei Ulmeanu.

În deschiderea expoziţiei, artistul Alexandru Găvan a susţinut un workshop de origami, în cadrul căruia copii de vârste diferite au putut să se iniţieze în tainele acestei arte tradiţionale japoneze.

Prima care a luat cuvântul a fost d-na director al C.N.M. Astra, Mirela Creţu, care a remarcat valoarea emoţională a acestei expoziţii, care se înscrie atât de bine în programul expoziţional general al muzeului “Franz Binder”, în contextul în care este pentru prima dată, din 2007 până acum, când sala de expoziţii a fost redată publicului cu acest scop.

D-l Ion Tămâian, în calitatea sa de președinte a Uniunii Artiștilor Plastici din Sibiu, a punctat frumoasa colaborare dintre Muzeul ASTRA și UAP de-a lungul timpului, accentuând valoarea și importanța acestei expoziții, valoare conferită de experiența artiștilor profesioniști care au ales să expună și de expresivitatea lucrărilor. Totodată, a ținut să sublinieze importanța relației româno-japoneze, “o relaţie cultivată în timp, care trebuie menţinută şi în viitor, prin cultură, sub toate formele ei. “

Un discurs emoționant a avut și Răzvan Pop, director executiv al Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Sibiu, care a povestit modul în care s-a apropiat de colecțiile muzeului “Franz Binder” și emoția pe care o resimte de fiecare dată când revine în spațiile muzeului ASTRA, pe care îl consideră un “monument al Sibiului”.

D-na Iulia Mesea, muzeograf, șef de secție la Galeria de Artă Românească în cadrul Muzeului Național Brukenthal, în calitatea sa de critic de artă, a accentuat valoarea lucrărilor, văzute ca o călătorie pentru artist înspre sine, o descoperire, o introspecție, în cadrul căreia întâlnim un număr mare de lucrări în care recunoaștem elemente stilistice împrumutate din arta japoneză sau raportări la arta japoneză. “Sunt lucrări spectaculoase, care îmbină tehnici diferite – colaje de țesături, de broderii, obiecte de ceramică lucrate după tehnică japoneză (raku), obiecte și instalații realizate din materiale tradiționale, acesta fiind un element esențial al artei și culturii japoneze.”, a punctat d-na Mesea.

Raportarea la spațiul extrem-oriental a putut fi observată în istoria artei europene încă din secolul al XIX-lea, însă ceea ce individualizează această expoziție, așa cum sublinia și d-na Iulia Mesea, este felul în care “artistii au încercat să se raporteze la cultura japoneză, nu prin preluări automate, nu prin împrumuturi lipsite de profunzime, ci printr-o apropiere venită cumva din interior, întocmai unui drum de inițiere.”

Curatorul expozitiei, Laura Lucia Mihalca, a mărturisit plăcuta surprindere cu care a constatat entuziasmul artiștilor care au ales să expună, propunând abordări contemporane, proprii fiecăruia dintre ei și a accentuat faptul că a dorit să acopere cât mai multe genuri ale artei, pentru a avea o paletă completă de înțelegere și pentru a vedea raportarea diferită a fiecărui creator la tema aleasă, călătoria.

Nu in ultimul rand, d-şoara Maria Bozan, șeful secției muzeului de etnografie “Franz Binder”, a remarcat importanța acestei expoziții, în contextul celebrării a 20 de ani de la înființarea muzeului “Franz Binder” și a redeschiderii pentru public a sălii de expoziții.

Alături de gazdele evenimentului, printre personalitățile prezente la vernisajul de vineri s-au numărat și d-na Liliana Pargu, președinta Asociației Femeilor din România și d-na Camelia Repede, Secretar Executiv Filiala Județeană Sibiu a Uniunii Arhitecţilor din România.

Imagini de la vernisaj pot fi văzute pe pagina de facebook a organizatorului:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.523750457690373.1073741827.138590419539714&type=1.

La iniţiativa prezentatoarei TV Alexandra Blejan, vineri, 26 aprilie, organizatorii au fost invitaţi în platoul Antena 1 Sibiu, unde au prezentat expoziţia Către Ţara Soarelui Răsare. Aici puteţi vedea înregistrarea: //www.youtube.com/watch?v=qQ5yrOLOOqI&feature=youtu.be.

Sponsor : Cofetãria Alice
Parteneri oficiali : Consiliul Judeţean Sibiu, Direcţia Judeţeanã pentru Tineret şi Sport Sibiu.
Parteneri : AEGEE, Asociaţia Dialog şi Acţiune, Asociaţia Femeilor din România, Asociaţia Femeilor Universitare, Asociaţia Generalã a Inginerilor din România (AGIR), Asociaţia Maghiarilor din Sibiu HID, Asociaţia Omnimind, Asociaţia Studenţilor arhitecţi Spiru Haret (ASASH), Asociaţia Studenţilor la Limbi Strãine Bucureşti (ASLS), Asociaţia Tineri pentru Europa de Mâine, Casa de Culturã a municipiului Sibiu, Cercul de Societate şi Culturã – Facultatea de Istorie Universitatea Bucureşti ; Ed4lead, Editura Herald, Editura Litera, Uniunea Arhitecţilor din România – Filiala Sibiu,Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), Forumul Democrat al Germanilor din România, organizaţia Sibiu, Fundaţia Ileana Mustatza, Liceul de Artã Sibiu, Liga Studenţilor din Bucureşti, Sibiu Jazz Festival, Universitatea Bucureşti – Catedra de Limbã şi Literaturã Japonezã, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Universitatea Româno-Germanã din Sibiu, Wagner Arte.
Parteneri media: 04art.wordpress.com, ADEP, Arhimania, Arhitext, Art Act magazine, Artclue, Avocatura.com, Calendar de evenimente, Ceaşca de culturã, Compania d’arte, Cooperativa urbanã,Descopera.net, Designist,Edunews.ro,Egophobia, Hermannnstädter Zeitung, Hipmag, Hotcity, Ideal Decor, Mediaş info, New York magazin, Observator Cultural, Oglinda literarã, Oraşul meu, Port.ro, PRwave, Radio Itsy Bitsy, Radio RFI,Radio România Cultural, Radio Trinitas, Revista Profil Cultural, Roarhitect, România pitoreascã, România pozitivã, RoMedia Grecia, Senso TV, Ştiaţi cã, Teen press, Vreauarta.ro.

Bucuresti, 02.05.2013
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.