Serialul docu-reality „Vânătorii de Comori: România” continuă marți, 21 mai, de la ora 21:00, cu un nou episod la HISTORY Channel, în care vor fi prezentate noi povești captivante, interesante și nedescoperite despre istoria României prin intermediul unor obiecte vechi pe care oamenii doresc să le vândă. Clientul-surpriză al acestui episod este designer-ul de modă Cătălin Botezatu.
Cătălin Botezatu este un simbol în industria modei din ultimii 40 de ani. Colecționează artă, mobilier, decorațiuni și obiecte de înaltă modă care îl inspiră. Se adresează vânătorilor de comori pentru a-i aduce un obiect remarcabil de la începutul secolului XX, un obiect care spune povești despre regi, regine, doamne și domni din Micul Paris.
Vânătorii de comori dau peste decorațiuni opulente, afișe rare, artă scumpă și chiar obiecte care au aparținut unui rege al României. Ei găsesc un model Brâncuși al Coloanei Infinitului, în valoare de 1,5 milioane de euro, dar este oare autentic? De asemenea, dau peste cea mai rară decorație acordată vreodată de Carol I, dar cu ce preț? Care dintre aceste artefacte va stârni imaginația clientului lor?
„Experiența «Vânătorii de comori: România» a fost una foarte interesantă pentru mine. Sincer, nu mă așteptam să mă nimerească atât de bine cu toate obiectele pe care mi le-au arătat. Am fost foarte plăcut surprins și a fost o alegere grea. Cred că «Vânătorii de comori: România» este o emisiune pe care orice pasionat de antichități o va urmări cu plăcere, dar nu numai. Până la urmă este vorba despre obiecte interesante, unice, valoroase și cu povești extraordinare”, a spus Cătălin Botezatu.
Emisiunea aruncă o privire transparentă asupra lumii colorate, dinamice și mereu surprinzătoare a obiectelor de epocă și a poveștilor care le fac valoroase, văzând lanțul tranzacțiilor de la achiziție, la evaluare și expertiză, până la vânzarea finală.
În cadrul emisiunii, echipa de patru dealeri de obiecte vintage – formată din Liviu Andrei, Gabi Badea, Dan Greere și Ștefana Micu – are la dispoziție 48 de ore pentru a satisface cererea unui client foarte important. În fiecare episod, „vânătorii” caută în piețe de vechituri, colecții personale și cheamă vânzători în magazinul lor, în speranța de a găsi cele mai interesante și profitabile obiecte care să se potrivească cererii clientului lor. Aceștia își fac strategii, negociază, fac achiziții riscante, toate cu speranța că vor da peste o adevărată comoară pe care o pot duce la bancă.
Printre clienții-surpriză care le vor lansa provocări vânătorilor de comori se numără vloggerul Horia Sârghi („Zaiafet”), cobzarul Bogdan Simion, actorul Augustin Viziru, directoarea Muzeului Național Tehnic „Dimitrie Leonida” din București, Laura Maria Albani, precum și Ionuț Țîrdel și Iulia Calea, proprietarii barului „Ubuntu”, din București.
„Vânătorii de comori: România” este cea de-a treia producție locală a HISTORY Channel, după „Misterul Aurului Dacic” și „Marcel Iureș Enigmele României”.