#Concurentii de la “Supermodels by Catalin Botezatu” au facut spectacol pe scena Operei din Craiova, alaturi de mentorul lor si de artisti consacrati.
Joi, 9 octombrie, la “Opera Romana Craiova”, s-a deschis stagiunea 2015 cu opera “Don Giovanni”, in regia lui Plamen Kartaloff.
Catalin Botezatu, vedeta Kanal D, a creat costumele intregii echipe de artisti.
Noutatea spectacolului a fost data de faptul ca pe scena au jucat, alaturi de artisti consacrati, aspirantii la statutul de supermodel, concurentii emisiunii “Supermodels by Catalin Botezatu”, ce se va difuza la Kanal D. Intr-un decor impresionant, acestia au avut parte de o experienta unica.
“Costumele create pentru opera «Don Giovanni» au reprezentat o provocare de imagine si concept pentru un brand de moda, obisnuit cu alfabetul stralucirii si elegantei absolute. Am incercat sa reunesc in aceste costume trairile si dramele fiecarui personaj, traduse in tesaturi pretioase, lucrate hand-made si accesorizate savant cu elemente stalucitoare”, a spus Catalin Botezatu.
Designerul a implicat concurentii din show-ul “Supermodels by Catalin Botezatu”, care se va difuza la Kanal D, in opera “Don Giovanni”, mizand pe puterea lor de a se adapta unor situatii neprevazute.
“M-am gandit ca una din provocarile de la «Supermodels by Catalin Botezatu» sa fie participarea concurentilor in piesa de opera, fara ca acestia sa ia parte la repetitii. Le-am «impins» (n.r. pe concurentele de la «Supermodels by Catalin Botezatu») pe scena, in fata unui public exigent”, a completat vedeta Kanal D.