Vârf de audienţă de aproape un milion de telespectatori pentru ediţia de ieri a emisiunii
Un nou episod Next Top Model by Cătălin Botezatu, o nouă eliminare. Mădălina este cea care părăseşte tristă competiţia. Cireaşa de pe tort este însă alta: în vreme ce juriul evaluează fotografiile acestei ediţii, concurentele îi bârfesc de zor în sala de aşteptare. Cătălin aude însă totul. Reacţionează dur şi le ironizează pe concurente.
Aşa cum ne-a obişnuit deja, Cătălin Botezatu începe momentul eliminării adresându-le câteva vorbe protagonistelor: „Bună ziua fetelor. Fără doar şi poate ajungem la capătul unui episod în care avem o eliminare sau mai multe. Aţi avut parte de un shooting extraordinar, cu multe emoţii, pentru că aţi crezut că veţi fi cu toate tunse şi nu s-a întâmplat asta deşi poate că trebuia. Într-un final aţi fi făcut acest sacrificiu, asta înseamnă că aţi devenit mult mai mature.”
Apoi, fiecare dintre membrii juriului este invitat să îşi spună părerea despre prestaţia concurentelor din acea ediţie. Iuliana primeşte premiul pentru cea mai fashion fotografie şi laudele echipei. Aida este felicitată şi ea pentru gama largă de expresii şi dezinvoltură de care dă dovadă.
În vreme ce juriul deliberează, fetele sunt invitate să aştepte în încăperea alăturată, dar discuţiile lor aprinse ajung la Cătălin. Profitând de faptul că toate domnişoarele au microfoane, el cere căşti de monitorizare a sunetului, şi rămâne siderat de comentariile lor răutăcioase şi nepoliticoase. Nu mai are răbdare şi le invită din nou în sală.
„O să începem cu o mică discuţie. Eu sunt extrem de dur cu voi, extrem de critic, întotdeauna vă spun ce nu e bine la voi, tocmai din dorinţa de a vă îndrepta greşelile, de a scoate tot ce e mai bun din voi. Aşa cum eu vă spun în faţă toate aceste lucruri, am aceeaşi pretenţie de la voi. Aveţi ceva să ne spuneţi, să ne reproşati? Hai să lăsăm deoparte această ipocrizie, tipic feminină, sunteţi sigure că nu aveţi nimic să îmi reproşaţi mie sau echipei mele de profesionişti, pe mâna cărora v-aţi lăsat şi de care sunteţi atât de mândre? Vreau să văd cine are curajul să spună că nu i-a plăcut nici machiajul, nici părul, nici foto?”
Diana intră imediat în vizorul juriului Next Top Model: „Diana, câte fotografii crezi tu că e nevoie să faci ca să scoţi cea mai bună poză şi de unde şţii tu că de exemplu noi nu ne-am chinuit să scoatem din poza aceea oribilă cea mai bună poză? De când îţi dai tu cu părerea? Eu zic să le lăsăm să se machieze singure, să se coafeze singure…şi să îşi facă singure fotografii cu telefonul, în baie!
Fără prea multe explicaţii, Cătălin începe deliberarea. Flori şi Mădălina aşteaptă verdictul. Cătălin o apostrofează din nou: „Ia zi Flori, probleme? Ce nu ţi-a convenit la machiaj? Ce nu ţi-a convenit la coafură? Ce nu ţi-a convenit la fotografie? Ce nu îţi convine la mine?” Până la urmă se hotărăşte să îi mai acorde o şansă. Mădălina este cea care va părăsi competiţia Next Top Model by Cătălin Botezatu.
Mădălina este extrem de şocată şi bulversată de verdictul juriului. Încearcă din răsputeri să îşi ascundă emoţiile. De obicei încrezătoare în forţele proprii, ea se arată acum rezervată şi taciturnă. Îşi face bagajele în linişte şi, deşi se străduieşte să nu plângă, are ochii umezi şi trişti. „Regret doar că nu am arătat mai mult ceea ce îmi doresc. Sunt convinsă că Dumnezeu a pregătit pentru mine un alt drum. Şi sunt ferm convinsă că e mult mai bun ca ăsta. Nu ştiu dacă aş schimba ceva în atitudinea mea…fizic da, aş mai da jos 2-3 kilograme. În rest, o să am grijă de mine. Cred că o să mă axez pe un alt domeniu. Poate nu sunt făcută poentru modelling!”
Next Top Model a ţinut şi ieri telespectatorii în faţa micilor ecrane, oferindu-le momente emoţionante, dar şi situaţii tensionate. Minutul de aur a fost înregistrat la ora 20.55, când aproape un milion de telespectatori din mediul urban urmăreau Next Top Model. La nivelul targetului all urban, vârful de audienţă al emisiunii a fost de 8.6 % rating şi 19.5 % cotă de piaţă.
Pe mai departe, 13 concurente pornesc în bătălia pentru cucerirea titulaturii de Next Top Model a României. Cum se vor descurca protagonistele cu tensiunea show-ului şi cu momentele inedite la care vor fi supuse, telespectatorii Antenei 1 vor putea urmãri în fiecare joi, de la ora 20:20, într-un nou sezon incendiar Next Top Model by Cãtãlin Botezatu.
Sursa:GfK Romania S.R.L.
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de către departamentul Research Antena 1
Analiza este făcută pe targetul all urban
Perioada 29 septembrie 2011