Noutăţi din domeniul securităţii datelor au fost prezentate la Conferinţa de Tehnologie Agora
Grupul Agora a organizat ieri, 14 aprilie 2010, Conferinţa de Tehnologie Agora cu tema Securitate. Evenimentul a avut loc la Hotel Intercontinental din Bucureşti şi s-a bucurat de prezenţa a peste 100 de invitaţi.
Conferinţa de Tehnologie Agora dedicată soluţiilor de securitate informatică a adus în faţa publicului furnizori dedicaţi de soluţii, reprezentanţi ai unor firme care, confruntate la rândul lor cu pericolele informatice şi cu mediul economic tot mai ostil, caută în permanenţă răspunsuri optimizate la nevoi.
Dl. Andrea Multari, Senior Manager, Systems Integration and Technology, Accenture, a deschis seria de prezentări, susţinând faptul că „provocările pe care trebuie să le înfrunte cei care vor să protejeze date sunt dintre cele mai diverse. Printre ele se numără complexitatea proceselor de business, complexitatea arhitecurilor IT, SOA, outsourcing-ul. De asemenea, tot mai multe tipuri de date sensibile au nevoie de protecţie, iar o cantitate din ce în ce mai mare de date se regăseşte pe medii portabile”.
În continuare, dl. Alexandru Ştefan Tănase, Senior Security Researcher, Global Security Research and Analisys Team, Kaspersky Lab, a explicat: “Cel mai important motiv pentru care hackerii acţionează în ziua de astăzi sunt banii. Programele care fură date pentru a fi vândute ulterior s-au înmulţit exponenţial şi sunt valorificate pe o piaţă neagră care funcţionează dupa aceleaşi reguli ca şi o piaţă normală, cu concurenţă şi preţuri în funcţie de diverse condiţii”.
Dl. Ionuţ Alexandru Tudor-Lemnaru, General Manager, IT Sistem Services – Gdata, a subliniat faptul că realitatea în privinţa securităţii organizaţiilor din ziua de astăzi este foarte dură. Conform IDC, 7 din 10 angajaţi au accesat material pornografic de pe calculatorul de la serviciu cel puţin o dată. Pe lângă acest lucru, folosirea computerului în alte scopuri decât cel profesional are implicaţii profunde de securitate, dar şi economic sau juridic. Regulile de securitate în cadrul unei companii trebuie atât impuse angajaţilor, cât şi asigurate de o suită de securitate de cea mai bună calitate.
Domnul Sebastian Vîjeu, Microsoft Technology Evangelist, a declarat: „Foarte multă informaţie se pierde din cauza utilizatorului. De aceea, politicile de securitate sunt foarte importante, iar utilizatorul trebuie să fie conştient de ele. Dar înainte de a începe o educaţie a angajaţilor în privinţa securităţii, trebuie ca ele însele să fie primele care conştientizează importanţa acestui concept şi a politicilor sale”.
În cea de-a doua parte a conferinţei, dl. Ovidiu Berdilă, Direct Sales Manager, BitDefender, a vorbit despre semnăturile digitale: „Conform Gartner, chiar şi cele mai bune baze de semnături au mai puţin de 50% şanse să identifice complet noile ameninţări. Semnăturile sunt extrem de ineficiente împotriva atacurilor direcţionate şi a celor mai recente ameninţări. De aceea, protecţia proactivă în timp real împotriva ameninţărilor malware, fără a fi nevoie de actualizarea frecventă a bazei de date, este foarte importantă”.
Dl. Edvinas Pranculis, Regional Account Manager, Eastern Europe & Central Asia, Qualis, a subliniat faptul că „vulnerabilităţile din reţele sunt adevărate mine de aur pentru hackeri. Ei pot intra astfel neautorizat în reţele, pot fura date sau chiar bloca operaţiunile unei organizaţii. Managementul vulnerabilităţilor oferă control şi vizibilitate astfel încât să ne putem proteja reţelele eficient şi într-un mod proactiv”.
Dl. Răzvan Ionescu, Director Dep. Certificare Securitatea Informaţiei, SIMTEX-OC, a pus în discuţie atenţia deosebită ce trebuie acordată protecţiei sistemelor informatice. Implementarea şi certificarea unui Sistem de Management al Securităţii Informaţiei (pe scurt SMSI) este o decizie strategică pentru orice organizaţie, deoarece garantează securitatea informaţiilor societăţii certificate dar şi a informaţiilor clienţilor şi partenerilor de afaceri. Acest sistem furnizează recomandări pentru ţinerea sub control a riscurilor informaţionale, aduce o clarificare asupra tipurilor de ameninţări şi dă direcţii de abordare a metodelor de protecţie pentru a asigura supravieţuirea companiei, minimizarea potenţialelor daune financiare, maximizarea profitului şi a perspectivelor organizaţiei.
În încheiere dl. Bogdan Tudor, Director General, Class IT, a declarat: „Mai mult de 76% din companiile mici şi mijlocii nu acordă atenţia necesară securităţii informaţiilor. În 90% din situaţii, din lipsa de cunoaştere şi conştientizare a riscurilor şi nu din motive de buget. Pe lângă acestea, situaţii des întâlnite sunt şi cele precum identificarea incompletă a informaţiilor care trebuie protejate, absenţa politicilor de securitate şi soluţiile de backup care nu acoperă toate scenariile. Pentru a ne proteja mai bine, în primul rând este nevoie de o abordare corectă a securităţii informaţiei”.
Evenimentul a fost promovat cu ajutorul partenerilor media PRwave, PRwave Directory, MediaLook, Smart FM, Agora News, IT Trends şi Digital Trends. Alţi parteneri: Byblos, iNES, DigiSign.
{mosloadposition user10}