„Donează Sacoul cel Bun” şi ajută persoanele care nu au un adăpost permanent să-şi găsească un loc de muncă
Asociaţia Casa Ioana în parteneriat cu Liberty Center au lansat programul „Donează Sacoul cel Bun”, pentru a scoate în evidenţă nevoia persoanelor care nu au un adăpost permanent de a primi suport pentru găsirea unui loc de muncă, un prim pas în depăşirea situaţiei dificile şi o condiţie a unei vieţi decente.
Oraşul Bucureşti găzduieşte o populaţie fără adăpost din ce în ce mai numeroasă. Cele mai recente date estimează că în Bucureşti există aproximativ 5000 de persoane care se confruntă cu problema lipsei adăpostului1, una dintre cele mai extreme forme de manifestare a sărăciei şi excluziunii sociale.
Pierderea locului de muncă şi dificultăţile financiare reprezintă cauzele cel mai des asociate acestei probleme. De aceea, soluţiile impun mai mult decât distribuţia de resurse materiale sau abordările de tipul „locuinţa pe primul loc”, care neglijează importanţa serviciilor de sprijin pentru reintegrarea în societate.
În cadrul programului „Sacoul cel Bun” oamenii sunt încurajaţi să doneze haine bune, îngrijite, pe care le-ar purta chiar ei la un interviu sau pe stradă şi să conştientizeze că donaţiile lor pot ajuta persoanele în dificultate să capete încredere în forţele proprii şi să se implice în activităţile sociale şi economice care le permit să ducă o viaţă normală.
„Sacoul cel bun este un simbol al unei vieţi normale. Prin acest program vrem să arătăm că multe dintre persoanele aflate în dificultate fac eforturi de a ieşi din această situaţie, îşi caută activ locuri de muncă, se duc constant la interviuri de angajare. Dar acolo regulile sunt aceleaşi pentru toţi – trebuie să fie prezentabili, trebuie să demonstreze ce pot face”, a declarat Andreea Gheorghe, General Manager Casa Ioana.
În perioada 18 aprilie – 31 mai, toţi cei care doresc să contribuie la această cauză, sunt încurajaţi să doneze haine în locurile special amenajate din centrul comercial Liberty Center.
Casa Ioana
Casa Ioana este o organizaţie non-guvernamentală din Bucureşti ce sprijină familiile şi femeile singure fără adăpost, facilitându-le accesul la cazare temporară sigură şi la o varietate de servicii de asistenţă psiho-socială. Prin programul ACASĂ, Casa Ioana pune la dispoziţia persoanelor vulnerabile adăposturi cu o capacitate maximă de 75 de persoane. Timp de un an de zile, acestea beneficiază de servicii şi suport pentru a reuşi să-şi găsească un loc de muncă şi cazare stabilă şi sigură.
„Persoanele de la noi din centru nu trebuie privite ca simpli beneficiari ai unor acte de caritate. Noi le oferim un minim de suport, astfel încât să poată depăşi un moment greu din viaţa lor, dar pe termen lung trebuie să găsească soluţiile pentru a se susţine singuri”, a declarat Ian Tilling, Preşedinte Casa Ioana.
Casa Ioana este în prezent singurul furnizor de cazare pentru familiile fără adăpost din Bucureşti; alternativa implică separarea copiilor de părinţi şi punerea acestora în grija statului. Până acum, Casa Ioana a adăpostit şi sprijinit peste 2500 de persoane în călătoria lor de pe stradă către un cămin stabil.
„Nu lucrăm pentru persoanele fără adăpost, ci pentru reconstruirea vieţilor acestora şi integrarea lor în societate. Cât stau la noi, îi ajutăm să îşi găsească loc de muncă şi locuinţe permanente. 80% dintre aceştia încep să lucreze în intervalul petrecut la Casa Ioana, astfel că majoritatea părăsesc centrul în mai puţin de un an de zile”, a adăugat Preşedintele Asociaţiei.
În următorii cinci ani, Casa Ioana îşi propune să-şi extindă serviciile de cazare şi sprijin pentru familii şi femei singure fără adăpost, în fiecare dintre sectoarele oraşului Bucureşti – în total patru noi adăposturi. Totodată, vizează dezvoltarea unei întreprinderi sociale care va sprijini persoanele aflate în dificultate prin oportunităţi de instruire şi acumulare de experienţă de muncă.
Valorile şi activitatea Casei Ioana au fost recunoscute prin mai multe premii şi distincţii naţionale şi internaţionale. Este singura organizaţie de sprijin pentru persoanele fără adăpost din România care a primit acreditare naţională şi europeană pentru furnizarea de servicii sociale. Totodată, Casa Ioana reprezintă România în FEANTSA (Federaţia europeană a organizaţiilor naţionale care lucrează cu persoane fără adăpost) şi singura organizaţie din ţară cu statutul de membru deplin.
1 Date Medécins sans Frontières.