Comisia Europeană pune la dispoziția celor interesați o aplicație care le permite să afle costurile trimiterii unui colet în și din orice stat din Uniunea Europeană. Astfel, utilizatorii pot afla din aplicația disponibilă aici cât îi costă să trimită un colet intern sau transfrontalier, în funcție de tipul și greutatea acestuia, având acces la tarifele practicate de toți furnizorii activi pe piața serviciilor poștale la nivel național. Acest demers vine ca urmare a aplicării Regulamentului privind serviciile de livrare transfrontalieră de colete, adoptat de Parlamentul și Consiliul European în anul 2018, pentru a încuraja concurența prin creșterea gradului de transparență a tarifelor acestor servicii și prin stabilirea unui cadru european unitar de monitorizare a evoluției acestei piețe.
Aplicația pentru verificarea tarifelor pentru livrarea de colete
Unul dintre obiectivele Regulamentului privind serviciile de livrare transfrontalieră este îmbunătățirea transparenței prețurilor. Regulamentul impune ca furnizorii cu 50 sau mai mulți angajați, precum și furnizorii stabiliți în mai mult de o țară din UE, să ofere autorității naționale de reglementare din țara lor prețurile interne și transfrontaliere pentru până la 15 servicii de bază de livrare a coletelor (în anumite cazuri, este posibil ca autoritățile de reglementare să fi folosit un prag de 25 de angajați pentru a ține cont de anumite condiții din țara lor). Pe baza raportărilor autorităților naționale, Comisia Europeană centralizează și publică tarifele practicate de furnizori în aplicația destinată utilizatorilor de servicii poștale din întreaga Uniune.
Informațiile despre tarifele practicate sunt valabile începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an, nu includ TVA și sunt actualizate în fiecare an la 31 martie, prețurile publicate fiind raportate în moneda locală și în euro. Cursul de schimb aplicat de Banca Centrală Europeană la 31 martie este utilizat pentru conversia în euro.
De menționat că tariful afișat raportat de un furnizor pentru un serviciu de livrare de colete poate include anumite condiții și restricții. În multe cazuri, caracteristicile unui serviciu de livrare de colete pot diferi de la un furnizor la altul.
Regulamentul privind serviciile de livrare transfrontalieră de colete
Regulamentul adoptat de Parlamentul și Consiliul European se aplică începând cu 22 mai 2018 și poate fi consultat aici. Regulamentul contribuie la mai buna funcționare a piețelor, asigurând o supraveghere mai eficientă și mai coerentă a piețelor de colete și stimulând concurența. Aplicarea Regulamentului urmărește creșterea transparenței tarifelor, în vederea reducerii diferențelor tarifare nejustificate precum și a tarifelor plătite de persoanele fizice și de întreprinderile mici și mijlocii, în special cele aflate în zonele izolate sau slab populate.
Furnizorului de serviciu universal care oferă servicii de livrare de colete, furnizorii de servicii de livrare transfrontalieră de colete care au peste 50 de angajați, precum și furnizorii de servicii de livrare de colete care au mai puțin de 50 de angajați, dar care sunt stabiliți în mai mult de un stat membru au obligația de a transmite autorității de reglementare din statul membru în care își au sediul informații generale de identificare, informații specifice cu privire la activitatea desfășurată în anul calendaristic precedent, tipul de servicii oferite, condițiile generale de vânzare, inclusiv o descriere detaliată a procedurii în materie de reclamații și orice modificare a acestor informații. Aceste informații sunt raportate apoi către Comisia Europeană, pentru a contribui în sprijinul obiectivelor pieței unice digitale de a intensifica comerțul electronic transfrontalier și incluziunea digitală.