Marele câştigător al primului sezon Next Star, Omar Arnaout, băieţelul de doar 12 ani, a primit aseară o nouă propunere de a lucra în televiziune. Invitat alături de colegii săi de la Next Star, Vanessa, Elena, Alex Pârvu şi Catinca în emisiunea lui Mihai Gâdea, într-o ediţie de colecţie, dedicată copiilor eroi ai României, Omar i-a înduioşat pe toţi cei aflaţi în platou cu vorbele sale frumoase, adresate unor copii şi unor oameni cu care viaţa nu a fost deloc blândă. Le-a studiat în cele mai mici detalii gesturile din platou, subliniind emoţia acestora, fapt ce l-a făcut pe Mihai să-i propună: „Omar, nu vrei să te faci analist la mine la emisiune?”
Alături de Omar, au fost aseară şi Vanessa, câştigătoarea celui de-al doilea sezon Next Star, Elena , câştigătoarea finalei de popularitate de la Next Star, Catinca, micuţa care a ridicat juriul în picioare cu o interpretare de excepţie, dar şi Alex Pârvu, concurentul nevăzător despre care Mihai spune mândru că este unul dintre eroii lui: „Am cântat cu el şi toată viaţa mea va fi legată de acest copil”. Dan Negru le dă din nou întâlnire telespectatorilor joia aceasta, de la 20:30, cu o nouă ediţie a îndrăgitului show Next Star, la Antena 1.