Reprezentanţa Comisiei Europene şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România anunţă câştigătorii concursului "Reporter European 2010", ediţiile de primăvară şi toamnă:
1. Ioana Şanta, PRO TV, pentru campania de reportaje privind folosirea fondurilor europene în agricultura românească;
2. Octavian Jora, Piaţa Financiară, pentru editorialul "Agenda cu pariuri grele, cota 2020:1";
3. Violeta Cincu, Radio Nord-Vest Iaşi, pentru reportajul "Romii din Iaşi. În Uniunea Europeană sau în afara ei";
4. Adrian Şchiop, România Liberă, pentru comentariul "Cui foloseşte ficţiunea nomadismului rom";
5. Nicolae Teremtuş, Gazeta de Maramureş, pentru reportajul "Maramureşul, ultima frontieră Schengen".
Criteriile de selecţie care au stat la baza jurizării au fost: acurateţea informaţiei, originalitatea perspectivei din care a fost tratat subiectul, obiectivitatea abordării şi capacitatea temei alese de a genera dezbatere publică.
Juriul a fost format din specialişti mass-media, respectiv Ioana Avădanei, Cristina Guseth şi Luca Niculescu.
Câştigătorii vor fi recompensaţi cu câte un calculator portabil HP Compaq.
Jurnaliştilor câştigatori li se va oferi şi posibilitatea efectuării, în anumite condiţii, a unei vizite la instituţiile Uniunii Europene sau în alte state membre UE, unde vor avea întâlniri şi discuţii cu membri ai Parlamentului European şi cu oficiali ai Comisiei Europene sau altor instituţii.