Design-ul colecției de sacoșe de cumpărături Mega Image va fi semnat de Alexandru Nimurad, Eduard Felegeanu și Iancu Grindean
În finalul competiției de creație Mega Chic by Mega Image, juriul de specialitate și publicul au desemnat câștigătorii premiilor, cei care vor semna și design-ul noii colecții de sacoșe de cumparaturi Mega Image.
Astfel, Alexandru Nimurad, Eduard Felegeanu și Iancu Grindean au câștigat premiul cel mare, o excursie la Londra, și vor semna noua colecție de sacoșe de cumpărături Mega Image: Alexandru Nimurad va semna tema Eco Attitude, Eduard Felegeanu va semna tema Cult Urban, și Iancu Grindean va semna tema Creații Românești. Lucrările finaliste au fost selectate dintr-un total de peste 300 de lucrări înscrise în competiție și vor forma cea mai cool colecție de sacoșe de cumpărături, care va fi disponibilă în toate magazinele Mega Image din țară.
Premiul de popularitate, care constă într-un Ipad Air, a fost câștigat de lucrarea semnată de Ciprian Dumitriu, care a fost cea mai votată lucrare de către public.
Competiția de creație Mega Chic by Mega Image s-a desfășurat în perioada 7 octombrie – 15 noiembrie, pe pagina de Facebook Mega Image, Facebook.com/MegaImageRomania, unde tinerii creativi și-au putut înscrie ideile pentru a transforma sacoșa de cumpărături Mega Image într-un accesoriu inedit de shopping.
Lucrările finaliste au fost selectate în urma unui proces care a constat în vot public, fiind urmat de jurizare de specialitate. Din juriu au făcut parte Domnica Mărgescu, fashion director ELLE România, Roxana Gibescu, curator Galateca, Cosmin Gogu, fotograf, și Adrian Nicolaescu, director de marketing Mega Image.
“Ne-a bucurat enorm să vedem entuziasmul tinerilor talentați în această inițiativă, prin care și-au dovedit creativitatea pentru a-și pune amprenta pe cel mai important produs al nostru. Mulțumim pe această cale tuturor participanților! Au fost înscrise foarte multe idei care s-au încadrat foarte bine în temele propuse, pe care ne dorim să le folosim și în proiectele noastre viitoare, chiar dacă nu s-au regăsit printre cele câștigătoare,” explică Adrian Nicolaescu, Director de Marketing Mega Image.
„Mi-a facut mare plăcere să fac parte din juriul concursului Mega Chic, mai ales pentru că am fost plăcut impresionată să descopăr că majoritatea participanților au fost tineri designeri, graficieni, arhitecți, fotografi sau chiar studenți la Arte Plastice. Lucrările au fost creative, originale, cu mesaje clare. Susțin acest tip de inițiativă, mai ales pentru faptul că oferă o șansă concretă unor tineri aflați la început de drum,” declară Domnica Mărgescu, fashion director ELLE Romania.
Roxana Gibescu, curator la galeria de artă contemporană Galateca, afirmă „Sunt extrem de încântată de cele trei lucrari selectate. Alegerea pentru tema Creații Românești a ieșit în evidență prin unicitatea reinterpretării motivelor tradiționale românești în complementaritate cu imaginea Mega Image, prin claritatea mesajului și cromatica dozată a culorilor. Originalitatea și realizarea artistică excepțională, printr-o compoziție delicată, fragilă și echilibrată in acelasi timp, definește perfect tematica Eco Attitude, iar lucrarea câștigătoare a temei Cult Urban are o calitate deosebită a imaginii și o prospețime a ilustrației, care sintetizează cel mai bine spiritul urban pe care Mega Image dorește să îl transmită prin Mega Chic”.
„Am fost plăcut impresionat să văd un număr atât de mare de lucrări înscrise, dintre care destul de multe fiind deosebit de frumoase. Competiția Mega Chic a demonstrat că există un potențial masiv de creativitate în rândul tinerilor artiști și, mai ales, că există disponibilitate și interes pentru un astfel de proiect. Salut Megaintenția de a stimula și promova tinerii artiști români, cred că acest concurs trebuie perpetuat an de an și, de ce nu, prin alte teme frumoase și incitante pentru viitor,” susține Cosmin Gogu, fotograf.