Juriul a decis câştigătorii celei de-a XVII-a ediţii a Concursului Cerbul de Aur.
Marele premiu a fost câştigat de Antonino din Italia, fiindu-i înmânat de Paula Seling. Cerbul de Argint a fost înmânat formaţiei The Marker din România de Michael Lally, preşedinte al CIRCOM. Cerbul de Bronz a fost câştigat de Ovi din Norvegia, care a obţinut şi Premiul de Popularitate. Cele două premii i-au fost înmânate de Dumitru Moroşanu, cunoscut om de televiziune, şi Antero Paivalainen, muzician şi producător al Taurus Music. Glen Vella din Malta a obţinut premiul de specialitate al juriului, fiindu-i decernat de Ştefan Gheorghiu, preşedinte al CREDIDAM.
Valoarea premiilor acordate este: Cerbul de Aur – 10.000 de euro, Cerbul de Argint – 7000 de euro, Cerbul de Bronz – 5.000 de euro, premiul de popularitate – 3.000 de euro şi premiul de specialitate al juriului – 3000 de euro.
Pe scena Cerbului de Aur a fost distins cu premiul de excelenţă pentru întreaga activitate marele chitarist Steve Vai. Premiul i-a fost înmânat de Dida Drăgan, preşedinte al juriului.
Câştigătorii festivalului Cerbul de Aur au fost anunţaţi în cadrul Galei Laureaţilor din seara zilei de 6 septembrie după un recital de excepţie al Loredanei.
Seara a continuat cu recitalurile Steve Vai şi Tiziano Ferro.
Mai multe informaţii şi fotografii cu câştigătorii concursului Cerbul de Aur se găsesc pe site-ul Festivalului Cerbul de Aur – //www2.tvr.ro/cerbuldeaur.
{mosloadposition user10}