Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Câștigători ai turneelor de Mare Șlem – gazde Eurosport în transmisiunile de la Roland Garros

mats-wilander_barbara-schett

·    Eurosport transmite 250 de ore de tenis în direct pe durata Open-ului Franței
·    Echipa de experți Eurosport a câștigat în total 80 de titluri în cadrul turneelor de Mare Șlem
·    Emisiuni dedicate completează transmisiunile Eurosport de la Roland Garros

2017 este anul în care legendele tenisului revin în fruntea ierarhiei și se vor înfrunta încă o dată în arena de la Roland Garros, la finele lunii mai și începutul lui iunie, în direct la Eurosport.

De la Novak Djokovic la Rafael Nadal, de la Angelique Kerber la Simona Halep, fanii tenisului vor avea parte de o experienţă unică alături de Eurosport, care va difuza în timpul celor două săptămâni de competiţie fiecare punct din fiecare meci de simplu și de dublu la televizor și pe Eurosport Player, totalizând 250 de ore de tenis în direct.

mats-wilander_barbara-schett
Respectând promisiunea de a implica personalităţi sportive de talie mondială în transmisiunile celor mai importante competiții sportive, Eurosport a creat pentru Roland Garros o echipă din care fac parte vedete care împreună au câștigat de-a lungul timpului 80 de titluri în cadrul turneelor de Mare Şlem*.

Mats Wilander, de trei ori învingător la Roland Garros, și Barbara Schett vor fi gazdele emisiunii Game, Set și Mats, difuzată la TV în întreaga Europă. Pe lângă interviurile cu marile personalități de la Roland Garros, Eurosport transmite un alt program reprezentativ, The Coach (Antrenorul), secțiune prezentată de antrenorul Serenei Williams, Patrick Mouratoglou, care analizează – cu ajutorul imaginilor prelucrate pe calculator – strategia celor mai buni jucători ce vor evolua la Paris.

The Commissioner (Comisarul) revine! Îl iubești sau îl urăști, dar pur ș  simplu nu poți să-l ignori. John McEnroe se întoarce cu o nouă serie plină de umor în rolul The Commissioner of Tennis (Comisarul Tenisului). Comentariile autentice ale marelui tenismen vor fi prezentate într-o serie de opt episoade în cadrul emisiunii Game, Set și Mats și vor fi postate pe platformele digitale și rețelele de socializare ale Eurosport. În plus, Chris Evert, câștigătoare a 18 turnee de Mare Șlem de-a lungul unei cariere  de două decenii, va fi una dintre cele mai importante prezențe din cadrul echipei Eurosport de la Roland Garros.

În Europa, o serie de vedete ale tenisului vor susține echipele locale de comentatori Eurosport, folosindu-se de cunoștințele lor din culisele tenisului. Astfel, Boris Becker va colabora din nou cu echipa de comentatori Eurosport din Germania. Henri Leconte și Marion Bartoli vor face parte din echipa Eurosport Franța. Mary Pierce, Pat Cash și Jo Durie sunt alături de echipa Eurosport din Marea Britanie, iar fosta vedetă a tenisului, Anna Chakvetadze, este capul de afiș al echipei Eurosport din Rusia. Jonas Bjorkman, câștigător de nouă titluri la dublu în turneele de Mare Șlem, și Thomas Enqvist vor lua parte la transmisiunile acestui turneu alături de echipa Eurosport din Suedia. Alex Corretja, care colaborează cu Eurosport pentru programele internaționale, va comenta alături de Conchita Martinez pentru Eurosport Spania.

Mats Wilander, expert Eurosport, a declarat: „Roland Garros are un loc special în inima mea și sunt încântat că fac parte din echipa Eurosport care va transmite încă un turneu fantastic. Reacțiile fanilor din întreaga Europă la programele noastre sunt pozitive, așa cum o arată și cifrele de audiență.

Eurosport este o televiziune care continuă să inoveze, prin programe precum The Coach și The Commissioner of Tennis– două producții care atrag publicul nostru în mod diferit. Această abordare este completată cu succes de vedete de talie mondială ce vor colabora cu Eurosport în cadrul turneului de tenis de la Roland Garros.”

Acoperirea mediatică oferită de Eurosport Openului Francez se extinde dincolo de cele două săptămâni de tenis în care vor fi difuzate meciurile de pe tabloul principal.

Fanii vor putea să urmărească nu doar povești precum cea a regelui zgurii, Rafael Nadal, care luptă să câștige pentru a zecea oară turneul de la Paris, ci șd poveștile jucătorilor din meciurile cheie ale turneului de calificare și programele de tenis care vor completa perspectiva Eurosport asupra turneului de la Roland Garros, atât în perioada premergătoare, cât și pe durata lui.

Înainte de începerea turneului, fosta vedetă a tenisului Barbara Schett prezintă o serie de cinci episoade(Get Ready, “Pregătește-te”, cu ultimele știri și imagini în direct de la Paris. Programul va fi transmis zilnic.

Eurosport va omagia și jucătorii deceniilor trecute prin programele Downtime, o serie de cinci episoade în care Mats Wilander va sta de vorbă cu legende ale trecutului, printre care Boris Becker, Gustavo Kuerten, Andre Agassi și flamboiantul Yannick Noah. Aceștia vor  povestidespre amintirile lor legate de Roland Garros și vor explica de ce acest turneu este unic în calendarul tenisului.

Tragerea la sorți a meciurilor de pe tabloul principal va fi transmisă în direct de la Paris, vineri 26 mai, la ora prânzului.

Date importante:
Luni, 22 mai – Meciurile turneului de calificare pentru Roland Garros
Vineri, 26 mai – Tragerea la sorți a meciurilor de pe tabloul principal la Roland Garros
Duminică, 28 mai – Prima zi de joc pe tabloul principal al turneului
Sâmbătă, 10 iunie – Finala la simplu feminin
Duminică, 11 iunie – Finala la simplu masculin.

În luna ianuarie, Eurosport a înregistrat cea mai mare audiență pentru un meci de tenis, care a fost și al doilea cel mai vizionat eveniment sportiv din istoria canalului, atunci când Roger Federer l-a învins pe Rafael Nadal la Open-ul Australiei. Meciul a înregistrat un vârf de audiență de 20,7 milioane de telespectatori pe canalele Eurosport șE pe cele libere la retransmisie deținute de Discovery în Europa.

* Lista completă a vedetelor ce colaboreazăcu Eurosport, prezente la Roland-Garros:
versiunea Internațională – Mats Wilander (7 titluri de Mare Șlem la simplu, 1 titlu de Mare Șlem la dublu), Barbara Schett, Patrick Mouratoglou, John McEnroe (7 titluri de Mare Șlem la simplu, 9 titluri de Mare Șlem la dublu, 1 titlu de Mare Șlem la dublu mixt), Chris Evert (18 titluri de Mare Șlem la simplu, 3 titluri de Mare Șlem la dublu)
Spania – Alex Corretja, Conchita Martinez (1 titlu de Mare Șde la simplu)
Germania – Boris Becker (6 titluri de Mare Șlem la simplu)
Franța – Henri Leconte (1 titlu de Mare Șlem la dublu), Marion Bartoli (1 titlu de Mare Șlem la simplu), Mathilde Johansson, Camille Pin, Nicolas Escudé, Jean Paul Loth, Emilie Loit, George Goven
Marea Britanie – Mary Pierce (2 titluri de Mare Șlem la simplu, 1 titlu de Mare Șlem la dublu mixt), Jo Durie (2 titluri de Mare Șlem la dublu mixt), Frew McMillan (5 titluri de Mare Șlem la dublu, 5 titluri de Mare Șlem la dublu mixt), Pat Cash (1 titlu de Mare Șlem la simplu)
Rusia – Anna Chakvetadze
Suedia – Thomas Enqvist, Jonas Bjorkman (9 titluri de Mare Șlem la dublu)

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.