Bucureşti, 4 iunie 2005 – Sâmbătă, pe Stadionul Central Dinamo, au avut loc meciurile decisive în cadrul Finalei Cupei Danone la fotbal. Echipa Şcolii nr. 311 din Bucureşti a fost desemnată câştigătoarea competiţiei, în urma meciurilor de fotbal disputate în sistem ligă între finalistele locale ale celor patru oraşe participante la Cupa Danone: Constanţa, Cluj Napoca, Timişoara şi Bucureşti.
Membrii echipei de fotbal a Şcolii nr. 311, împreună cu antrenorul George Mărculescu vor pleca în Franţa, la Lyon, unde se va desfăşura turneul final al competiţiei Danone Nations Cup. Anul acesta, la turneul mondial de fotbal pentru copii vor participa 32 de ţări, iar finala se va desfăşura pe 4 septembrie, pe stadionul actualei campioane la fotbal a Franţei.
Lică Teodor, căpitanul echipei câştigătoare a Cupei Danone ne-a spus: “Pentru mine, Cupa Danone a fost un vis pe care l-am avut de când am auzit despre această competiţie. Acum vom merge în Franţa şi îl vom întâlni pe Zinedine Zidane, părintele spiritual al competiţiei, ceea ce înseamnă că atunci când crezi cu adevărat în visul tău, odată şi odată ţi se poate împlini. Suntem foarte fericiţi cu toţii şi sperăm să ne întoarcem din Franţa cu un rezultat cât mai bun.”
Cu ocazia Cupei Danone, alţi doi copii care s-au dovedit cei mai destoinici realizatori de eseuri pe tema “Crezi în visul tău” vor însoţi echipa României la turneul final “Danone Nations Cup” de la Lyon. Finaliştii concursului de eseuri sunt Mădălina Iuliana Vidrean de la Şcoala nr. 20 din Cluj Napoca şi Nicoleta Drobotă de la Şcoala nr. 191 din Bucureşti. Concursul de eseuri s-a desfăşurat în şcolile participante la turneul Cupa Danone, iar juriul a fost alcătuit din redactori ai publicaţiei Pro Sport, reţelei de radio Mix FM şi revistei pentru copii Jebo, partenerii media ai Cupei Danone.
Pentru a cincea oară, compania Danone România a organizat în perioada 23 aprilie – 4 iunie 2005 Cupa Danone, eveniment sportiv dedicat micilor fotbalişti. Competiţia este parte integrantă a turneului internaţional de fotbal Danone Nations Cup adresat copiilor între 10 şi 12 ani din lumea întreagă. În România, Cupa Danone s-a desfăşurat în oraşele Constanţa, Cluj Napoca, Timişoara şi Bucureşti, aducand pe terenul de joc peste 3.000 de mici fotbalisti din aproximativ 200 de scoli. Cele doua lucrari castigatoare ale concursului de eseuri au fost selectate dintr-un numar total de 50 de texte apreciate drept foarte creative de catre juriul acestei competitii. Cupa Danone a fost organizată cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al Federaţiei Române de Fotbal.
“Crezi în visul tău!” este imnul şi îndemnul evenimentului Danone Nations Cup, cupa internaţională la fotbal pentru copii organizată în fiecare an începând din 1999 de către Grupul Danone. Danone Nations Cup este un eveniment unic în lume, desfăşurat sub egida forului suprem în fotbal – FIFA şi organizat după regulile marilor competiţii internaţionale.
{mosloadposition user10}