Doamna Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Restaurarea, conservarea şi punerea în valoare a ansamblului monument istoric Castel Banffy”. Acesta este situat în satul Răscruci din judeţul Cluj.
Este vorba despre o investiție finanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, cu o valoare totală de aprox. 20 milioane lei, din care finanţarea nerambursabilă este de peste 19 milioane lei.
Cu o durată de 42 de luni, proiectul presupune restaurarea acestui obiectiv de patrimoniu, ceea ce va determina creșterea numărului de turiști în zonă și, implicit, dezvoltarea economică locală.
Despre monumentul istoric:
Castelul de la Răscruci, administrat de Consiliului Județean Cluj, face parte din ansamblul arhitectural Bánffy de la Bonţida. Monumentul a fost construit în stil neoclasic eclectic și este împrejmuit de un domeniu folosit în epocă drept reşedinţă de vară a familiei Banffy. În prezent, castelul se poate vizita la cerere.