ȘAPTE SPICE, lider pe piața morăritului din România, anunță lansarea unei serii de cursuri interactive gratuite dedicate pizzarilor care vor să-și însușească secretele unei pizza italiene perfecte cu făina Castelana™. Cursurile sunt organizate sub îndrumarea lui Cătălin Secuian, maestro cu vastă experiență în România și străinătate, fondatorul Pizza Fest European Championship. Atelierele sunt gândite astfel încât nivelul de dificultate și de detaliu va fi adaptat fiecărei grupe și mai ales solicitărilor participanților.
Primul eveniment are loc în București, pe 24 martie, în cadrul Horeca Culinary School, în intervalul 10.00-18.30 și face parte din Maratonul Blaturilor, un eveniment recurent care va avea mai multe ateliere în țară, iar înscrierea este gratuită pentru pizzari. Programul evenimentului cuprinde caracteristicile principalelor tipuri de pizza, rolul fiecărui ingredient în aluat, timpii de dospire, demonstrații practice despre malaxare, palinare, condimentare, coacere, calculul ingredientelor, procesele tehnologice și povestea din spatele făinii Castelana. Înscrierile se fac telefonic la 0751.126.566 sau printr-un email la saptespice@saptespice.ro.
Castelana de la ȘAPTE SPICE este prima gamă românească de făinuri profesionale pentru pizza și acoperă toate tipurile de tehnologii, timpi de dospire și niveluri de hidratare. Inspirația atât pentru produs, cât și pentru design vine din Italia, unde fiecare culoare exprimă o anumită putere a făinurilor și un anumit timp de maturare. Astfel, există Castelana Rossa, o făină puternică pentru maturare lungă, Castelana Blu, făină pentru timpi medii de maturare și Castelana Verde, făină pentru procese tehnologice cu timpi scurți de maturare.
ȘAPTE SPICE a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 290 milioane de lei, iar pentru 2022 estimează o creștere până la 370 milioane lei. Dintre produsele deja disponibile, făina 650 continuă să fie cea mai populară. Castelana vine, însă, în completarea portofoliului prin care ȘAPTE SPICE s-a remarcat, și anume făinuri speciale premium reunite în gama Coroana. Totodată, portofoliul cuprinde și gama de făinuri negre, integrale și grahamuri, dintre care cea mai cunoscută este făina Grâu Întreg™, făînă cu adevărat integrală.
De la lansarea de anul trecut a sortimentului Castelana până în prezent, brandul a reușit să obțînă 10% cota de piață, fiind un produs rapid adoptat datorită nivelului calitativ constant și gamei complete de opțiuni pe care le oferă.
„Prin Maratonul Blaturilor vrem să completăm experiența unei pizza bune cu câteva ingrediente secrete: tehnică, precizie, importanța calității făinii și a ingredientelor folosite. Până să lansăm această gamă profesională producătorii locali erau nevoiți să utilizeze făinuri de import. Acum acoperim prin gama Castelana și componentă locală, atât prin experiență și know how-ul încorporat în realizarea gamei, cât și prin materia primă. Aceasta din urmă este parte dintr-o colaborare directă cu fermierii din România și, în special, cu cei care pun accent pe tehnologie, deoarece făinurile noastre au nevoie de grâu cu anumiți parametri pentru a obține calitatea dorită”, a declarat doamna Dana Iorga, director general executiv.
Estimarea ȘAPTE SPICE pentru 2022 este vânzarea a aproape 4.000 de tone de produse din gama Castelana. Piața dedicată făinurilor de pizza este estimată la peste 40 milioane lei anual. Totodată, consumatorii au devenit mai sofisticați și a crescut cererea de făinuri speciale, dedicate. Mai mult decât atât, interesul pentru o nutriție sănătoasă este în creștere, ceea ce determină sporirea gradului de folosire a făinurilor negre, integrale, cu conținut redus de gluten sau fără amelioratori.