a spectacolului „Cei ce nu uita”, regia Gavriil Pinte, la TVR2 si TVR HD
Luni 23 martie, de la ora 20 :10
Televiziunea Română şi Casa de Producţie TVR sunt parteneri ai campaniei „Artiştii pentru Artişti”, susţinând acest demers prin difuzarea pe canalele TVR, în premieră, a spectacolului „Cei ce nu uită”, în regia lui Gavriil Pinte, producție a Teatrului „Regina Maria” Oradea.
Spectacolul „Cei ce nu uită…” (Teatrul „Regina Maria ” Oradea) a fost filmat de echipa TVR și Casa de producție în 2014 şi va fi difuzat ÎN PREMIERĂ luni, 23 martie, la TVR 2 şi TVR HD, de la ora 20:10. Campania Naționala "Artiștii pentru Artiști", program social permanent al UNITER, se află la editia a 14 a, și impulsionează comunitatea teatrală să-și ajute artiștii retrași din activitate. 10 teatre din Bucuresti și 20 de teatre din țara joacă spectacole sub semnul acestui demers. Sumele strânse din vânzarea de bilete se donează în Fondul de Solidaritate Teatrală (Cont: RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei), fond special deschis la UNITER.
TVR duce mai departe această propunere și se adresează publicului larg, îndemnându-l să manifeste aceeași generozitate ca și artiști reputați, precum Corina Chiriac, Ioan Gyuri Pascu, Maia Morgenstern, Ion Caramitru, Maria Dinulescu, care se alătură efortului colectiv. Mai multe informații despre personalitățile artistice implicate, și modalitatea de a face donații, găsiți pe site-ul UNITER (//www.uniter.ro/Programe/Comunicate-de-pres–259–/).
Acesta este al doilea an în care TVR și Casa de Producție TVR este alături de UNITER în sprijinirea acestei campanii sociale. În 2014, au susţinut acest demers prin difuzarea pe canalele TVR a spectacolului „Şcoala nevestelor” de Moliere (regia Cristian Juncu).
Cei ce nu uită…
În distribuție: Andreea Gabor, Alina Leonte, Mirela Lupu, Anca Sigmirean, Angela Tanko, Anda Tămășanu, Dania Ținca, Denisa Vlad, Ion Abrudan, Șerban Borda, Ciprian Ciuciu, Tiberiu Covaci, Andrei Fazecaș, Andrei Gliga, Sorin Ionescu, Igor Lungu, Sebastian Lupu, Eugen Neag, Ion Ruscuț, Alexandru Rusu, Emil Sauciuc, Alin Stanciu, Radu Tudor, Răzvan Vicoveanu
Orchestra: Petru Popa, Dumitru Negrean, Sorin Costache, Gheorghe Căbuța, Nicu Moldovan, Eduard Albina
Regia artistică și ilustrația muzicală: Gavriil Pinte
Scenografia: Roxana Ionescu
Echipa TV: realizator Iulian Foișor, producător Silviu Jicman, producător coordonator Demeter András István, producător delegat Dana Andriescu, director de imagine Rudolf Szilágyi, cameramani: George Fustanela, Remus Tigoianu, montaj: Robert Kallós, Emil Bedreag, Andrei Sălăjan, regizor muzical Mihaela Constantinescu, sunet: Marius Stanciu, Neculai Tofan, postprocesare sunet Victor Epure, asistenți imagine: Puiu Gorescu, Dragoș Tănase, producția: Traian Andriescu, Marius Flonta.
Acest program poate fi urmărit şi online, pe portalul video TVR+.