Sâmbătă, 5 octombrie, GAUDEAMUS – sub forma unei adevărate caravane încărcate de cărţi – a ajuns în premieră în judeţul Galaţi, în comuna Costache Negri. Localitatea, grav afectată de inundaţiile din ultima lună, a fost beneficiarul celei mai recente campanii de donaţie de carte, derulată de Radio România sub denumirea „Cărţile se întorc acasă”, pe parcursul ediţiei a XI-a a Târgului GAUDEAMUS Carte Şcolară (19–29 septembrie).
Proiectul „Cărţile se întorc acasă” a fost iniţiat la începutul anului 2010 de Radio România şi are ca principal obiectiv reorientarea unui important fond de carte la care multe persoane, în special din marile oraşe, doresc să renunţe, către bibliotecile publice din mediul rural, de cele mai multe ori subfinanţate la capitolul achiziţii. În mod tradiţional, donaţiile de carte sunt primite în incinta şi pe parcursul Târgurilor GAUDEAMUS iar palmaresul la zi al proiectului numără peste 78.000 de volume care au fost astfel reintroduse în circuitul cultural.
Fondul de carte care a ajuns sâmbătă în bibliotecile publice (şcolară şi comunală) din localitatea Costache Negri, distruse aproape în totalitate de inundaţii, a fost constituit din peste 9.300 de volume. Celor 9.000 de cărţi (în principal beletristică şi titluri pentru copii, din literatura română şi universală), donate de către vizitatori şi expozanţi pe parcursul Târgului GAUDEAMUS Carte Şcolară li s-au adăugat peste 300 noi de manuale oferite şcolii gimnaziale din localitate, de câteva dintre cele mai importante edituri din România. Cei care au răspuns pozitiv iniţiativei Radio România de a reîntregi fondul de manuale al şcolii, astfel încât elevii să îşi poată desfăşura activitatea în condiţii normale, au fost editurile Cavallioti, Corint, Editura Didactică şi Pedagogică, Humanitas Educaţional, Niculescu, Okian, Sigma, Radical şi Teora.
Campania „Cărţile se întorc acasă” va continua în acest an cu prilejul ediţiei cu numărul 20 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS, care va avea loc în perioada 20 – 24 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo. Donaţiile de carte vor fi primite în incinta târgului, pe parcursul primelor patru zile ale manifestării (20 – 23 noiembrie). Pentru detalii suplimentare privind Târgurile GAUDEAMUS şi proiectul Cărţile se întorc acasă, vă rugăm să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS (tel. 021 319 05 22, e-mail office@gaudeamus.ro).