Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cărți deschise pentru minți deschise! – Te așteptăm în librărie!

Afis Te asteptam in librarie 2017

– ediția a IX-a, 2017 –

„Cărți deschise pentru minți deschise“ este mesajul cultural pe care Editura Herald, prin intermediul campaniei „Te așteptăm în librărie!“, îl transmite şi în acest an tuturor iubitorilor de carte, şi anume acela de a pune în prim-plan rolul esenţial pe care cărțile îl joacă în educația noastră non-formală.

Cartea reprezintă o călătorie spre universurile noastre interioare. Aşa cum spunea Allan Percy în cartea „Turistul interior”, căutarea interioară este o călătorie lungă. De aceea, înainte de a o începe, trebuie să pregătim hărţile de navigare şi un mic bagaj. Când deschizi o carte, de fapt îți deschizi mintea. Cărțile sunt chei aflate la dispoziția ta, pe care le poți folosi oricând și oriunde. Ele te ajută să descifrezi lumea și oamenii care te înconjoară, să te adaptezi la nou, beneficiind atât de înțelepciunea și experiența de viață a gânditorilor din trecut, cât şi de ideile revoluționare, de ultimă oră, ale specialiştilor contemporani.

Afis Te asteptam in librarie 2017

Cărțile Herald sunt instrumente care îți deschid perspective noi, îți oferă răspunsuri la întrebări esenţiale și te ajută să gândești liber. Parcurgând texte fundamentale și domenii precum mindfulness, spiritualitate, parentaj, știință, psihologie, filosofie, dezvoltare personală, fiecare poate găsi noi vehicule pentru a înainta pe propria cale de dezvoltare. Anul acesta iţi propunem din nou să te laşi purtat în lumea captivantă a cărţii şi să porneşti, alături de Editura Herald şi de partenerii săi, într-o nouă aventură a cunoaşterii.

În această vară, Editura Herald lansează ediția a IX-a a campaniei „Te așteptăm în librărie!“. Între 1 august și 1 noiembrie 2017, te invităm să intri în cele 150 de librării partenere din București și din țară și să descoperi cele 30 de cărți aflate în promoție.

„Acţionează cu dragoste” de Russ Harris, „Bebeluşul meu înţelege tot” de Aletha Solter, „Misticii islamului” de Reynold Nicholson, „Pe calea mea” de Alan Watts, „Dăruieşte iubirea care vindecă” de Harville Hendrix, „India văzută şi nevăzută” de Vasile Andru, „Piatra filosofala” de Israel Regardie, „Capitole din autobiografia mea” de Mark Twain, „Turistul interior” de Allan Percy sunt doar câteva dintre titlurile pe care le vei găsi pe rafturile librăriilor începând cu 1 august 2017. Pe lângă cultivarea unei minți deschise, te vei bucura de 20% reducere la titlurile selecționate.

„Te așteptăm în librărie!” este o campanie cu acoperire națională, ajunsă la cea de-a IX-a ediție, care a evoluat de la an la an, ca fenomen cultural ce încurajează şi promovează lectura, orientează cititorul către alegerea cărților potrivite, atrage atenția asupra rolului de spaţiu cultural viu şi activ îndeplinit de librării și facilitează schimbul de idei.

Parteneri media: Realitatea TV, Itsy Bitsy, cinemagia, TVR, TVR Timisoara, Radio Romania Cultural, Bucuresti FM, Radio Romania Iasi, Radio Romania Tg.Mures, Radio Romania Timisoara, Radio Romania Cluj, Radio Brasov, MIX TV, WylFM, Smart FM, GoldFM, Senso TV, Bookblog, brasovultau.ro, festivaluri-romanesti.ro, GoodRead.ro, Literaturapetocuri.ro, Edu-News.ro, 4Arte.ro, Agentia de carte, gratuitor, IQool, Bookaholic, Bookhub.ro, Bookuria.info, Filme-Carti.ro, PRwave, Raftul cu Idei, Rabit Media, eva.ro, Societatesicultura.ro, Booktopia, Serial Readers, Traieste constient.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.