Te așteptăm în librărie!
– ediția a VIII-a, 2016 –
Adresând cititorilor mesajul „Cărți deschise pentru minți deschise“, Editura Herald dorește să pună în prim-plan rolul crucial pe care cărțile îl joacă în educația noastră non-formală: prin lectură, îi înțelegem mai bine pe ceilalți și reușim să ne facem înțeleși la rândul nostru, contribuind astfel la crearea unei lumi mai armonioase.
Când deschizi o carte, de fapt îți deschizi mintea. Cărțile sunt chei aflate la dispoziția ta, pe care le poți folosi oricând și oriunde. Ele te ajută să descifrezi lumea și oamenii care te înconjoară, să te adaptezi la nou, beneficiind atât de înțelepciunea și experiența de viață a gânditorilor din trecut, cât şi de ideile revoluționare, de ultimă oră, ale specialiştilor contemporani.
Cărțile Herald sunt instrumente care îți deschid perspective noi, îți oferă răspunsuri la întrebări fundamentale și te ajută să gândești liber, să desprinzi propriile concluzii din torentul zilnic de informații. Nu ne propunem să edităm cărți pentru toată lumea, ci pentru fiecare. Astfel, selecția noastră de titluri se orientează spre definirea individualității și spre percepția clară a realității. Parcurgând texte fundamentale și domenii precum mindfulness, spiritualitate, parentaj, știință, psihologie, dezvoltare personală, fiecare poate găsi noi vehicule pentru a înainta pe propria cale.
În această vară, Editura Herald lansează ediția din 2016 a campaniei „Te așteptăm în librărie!“. Între 1 august și 1 noiembrie 2016, te invităm să intri în cele 150 de librării partenere din București și din țară și să descoperi cele 30 de cărți aflate în promoție.
„Un palid punct albastru” de Carl Sagan, „Geografia intimă a femeii” de Natalie Angier, „În căutarea ființei” de G.I. Gurdjieff, „Tratat despre toleranță” de Voltaire, „Practica Zen” de Taizan Maezumi, „Povestea vieții mele” de Benjamin Franklin, „Psihic și materie” de Marie-Louise von Franz, „Filozofia și practica buddhismului Tibetan” de Dalai Lama sunt doar câteva dintre titlurile pe care le vei găsi pe rafturile librăriilor începând cu 1 august 2016. Pe lângă cultivarea unei minți deschise, te vei bucura de 20% reducere la titlurile selecționate.
„Te așteptăm în librărie!” este o campanie cu acoperire națională, ajunsă la cea de-a VIII-a ediție, care a evoluat ca fenomen cultural ce încurajează lectura, orientează cititorul către alegerea cărților potrivite, atrage atenția asupra rolului de mediere culturală îndeplinit de librării și facilitează schimbul de idei.