Cele mai frumoase evenimente sunt cele care ne aduc împreună. Sărbătorile religioase au o importanță deosebită deoarece îmbină atât de frumos credința și tradițiile în familie. Dacă iarna spune povești la gura sobei despre magia Crăciunului, primăvara ne transmite sentimentul profund al renașterii și Învierii. Să nu uităm nici de emoția de a dărui și a primi tot felul de bucurii.
Cei care iubesc cărțile, în mod sigur vor aprecia un cadou literar cu ocazia sărbătorilor pascale. O recomandare numai bună de pus în coșulețe este cartea Paștele în familie. Tradiții, rețete și decorațiuni, scrisă de Bianca Bujor și apărută la Editura Creator. După cum reiese și din titlu, proiectul editorial cu un design colorat și atent lucrat are ceva deosebit pentru fiecare. Ca în orice cărticică de sărbătoare, poveștile sunt punctul central. Personajul principal este Bulgăraș, iepurașul alb fără nici o pată. Prin intermediul întâmplărilor sale, acesta îi poartă pe cititorii mici și mari în aventuri pline de culoare și învățături.
În lumea lui Bulgăraș, surprizele sunt prezente la fiecare… pagină! Cum așa? Mai precis, unele povestioare ne trimit la alte părți din carte și astfel ni se dezvăluie, pe rând, următoarele capitole. De la vatra cu povești suntem poftiți în bucătărie unde putem încerca cele 10 rețete pline de gust. Ouă umplute, pască, ciocolată de casă sau prăjitură cu rubarba sunt doar câteva dintre acestea.
Alături de rețetele pentru preparate de sărbătoare, cartea conține și idei pentru decorațiuni în ton cu primăvara. Fie că sunt ouă decorate cu dichis, iepurași hazlii sau puișori simpatici de găină, fiecare tutorial este explicat pas cu pas. Poezia nu poate lipsi din anotimpul florilor, astfel că versurile sensibile completează această carte dedicată sărbătorilor de Paști. Pentru a păstra obiceiul de a dărui vederi scrise de mână, în cărticica Paștele în familie veți găsi și o mică colecție de felicitări cu tematică pascală pe care le puteți desprinde, caligrafia și dărui cuiva drag.
Fie că sunteți în căutarea unei cărți cadou, unei lecturi de sărbătoare sau inspirație de primăvară, cartea Paștele în familie de Bianca Bujor (Editura Creator) este o alegere creativă de care vă veți bucura. Titlul este disponibil în marile librării online și în cele fizice. Sărbători cu bine!