Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Carte albă privind viitorul Europei: Căi spre unitatea UE cu 27 de state membre

Comisia Europeana

Conform anunțului făcut de președintele Juncker în discursul privind starea Uniunii din 2016, Comisia Europeană a prezentat astăzi o Carte albă privind viitorul Europei, care reprezintă contribuția Comisiei la summitul de la Roma din 25 martie 2017.

În acest moment în care ne pregătim să marcăm cea de a 60-a aniversare a UE, putem număra printre realizările noastre șapte decenii de pace și o Uniune extinsă, în care 500 de milioane de cetățeni trăiesc în libertate într-una dintre cele mai prospere economii. În același timp, UE trebuie să privească înainte, stabilind modul în care își va contura o viziune a viitorului său cu 27 de state membre. Cartea albă prezintă principalele provocări și oportunități ale Europei din următorul deceniu. Sunt prezentate cinci scenarii ale modului în care Europa ar putea evolua până în 2025, în funcție de modul în care alege să răspundă.

Comisia Europeana
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „În urmă cu 60 de ani, părinții fondatori ai Europei au ales să unească acest continent prin forța legii, mai degrabă decât prin cea a armelor. Putem să fim mândri de ceea ce am realizat de atunci. Chiar și cea mai întunecată zi a anului 2017 este cu mult mai luminoasă decât oricare dintre zilele petrecute de înaintașii noștri pe câmpul de luptă. Acum, când marcăm cea de a 60-a aniversare a tratatelor de la Roma, a sosit momentul ca o Europă unită, cu 27 de membri să își contureze o viziune despre propriul viitor. Este timpul să demonstrăm capacitate de a conduce și unitate. Este timpul să demonstrăm că putem găsi soluții împreună. Cartea albă a Comisiei prezintă diverse căi pe care această Europă unită, cu 27 de membri, ar putea alege să le urmeze. Este începutul unui proces, nu sfârșitul, și sper că va începe acum o dezbatere sinceră și amplă. Ulterior, forma va urma funcției. Viitorul Europei este în mâinile noastre.”

Cartea albă analizează modul în care Europa se va schimba în următorii zece ani, de la impactul noilor tehnologii asupra societății și a locurilor de muncă, la îndoielile suscitate de globalizare, la preocupările în materie de securitate și la creșterea populismului. Cartea albă prezintă alegerea cu care ne confruntăm astăzi: fie ne lăsăm în voia acestor tendințe, fie dăm dovadă de deschidere și profităm de noile oportunități pe care le aduc cu sine. Populația și ponderea economică ale Europei sunt în scădere, în timp ce alte părți ale globului înregistrează creșteri. Până în 2060, niciunul dintre statele noastre membre nu va reprezenta singur nici măcar 1 % din populația lumii – ceea ce reprezintă un motiv întemeiat pentru a rămâne împreună pentru a avea rezultate mai bune. Ca forță pozitivă la nivel mondial, prosperitatea Europei va continua să depindă de deschiderea sa și de legăturile strânse cu partenerii săi.

Cartea albă prezintă cinci scenarii, fiecare dintre ele conturând modul în care ar putea arăta Uniunea la orizontul anului 2025, în funcție de alegerile pe care le va face Europa (a se vedea anexa). Scenariile acoperă o gamă de posibilități și au un caracter ilustrativ. Ele nu se exclud reciproc și nu sunt exhaustive.

• Scenariul 1: Continuând pe același drum – UE-27 se axează pe realizarea agendei sale pozitive de reforme, în spiritul orientărilor intitulate „Un nou început pentru Europa” prezentate de Comisie în 2014 și al Declarației de la Bratislava, convenită de toate cele 27 de state membre în 2016. Până în 2025, aceasta ar putea însemna că:
○ Europenii pot conduce automobile automatizate și conectate, dar pot întâmpina probleme atunci când trec frontierele, din cauza existenței în continuare a unor obstacole de natură juridică și tehnică.
○ În general, europenii călătoresc peste granițe fără a trebui să se oprească pentru controale. Ca urmare a întăririi controalelor de securitate, pasagerii trebuie să ajungă la aeroport și la gară cu suficient de mult timp înainte de plecare.

• Scenariul 2: Accent exclusiv pe piața unică – UE-27 se reaxează treptat pe piața unică, întrucât numărul domeniilor de politică în care cele 27 de state membre nu sunt în măsură să ajungă la o poziție comună este tot mai mare. Până în 2025, aceasta ar putea însemna că:
○ Trecerea frontierelor atunci când se călătorește în scop de afaceri sau de turism este îngreunată din cauza controalelor regulate. Este mai greu să se găsească un loc de muncă în străinătate, iar transferul drepturilor de pensie în altă țară nu este garantat. Persoanele care se îmbolnăvesc atunci când se află în străinătate se confruntă cu perspectiva unor facturi medicale ridicate.
○ Europenii au reticențe față de utilizarea automobilelor conectate, din cauza absenței unor norme și standarde tehnice valabile în întreaga UE.

• Scenariul 3: Cei care doresc mai mult realizează mai mult – UE-27 își desfășoară activitatea ca și acum, dar permite statelor membre care își doresc acest lucru să realizeze mai mult împreună în anumite domenii cum ar fi apărarea, securitatea internă sau chestiunile sociale. Se formează una sau mai multe „coaliții ale celor care doresc să realizeze mai mult”. Până în 2025, aceasta ar putea însemna că:
○ Un număr de 15 state înființează o unitate de poliție și procuratură care se va ocupa de activitățile infracționale transfrontaliere. Se pot comunica imediat informații privind securitatea, dat fiind că bazele de date naționale sunt complet interconectate.
○ Automobilele conectate sunt utilizate pe scară largă în 12 state membre care au convenit să își armonizeze normele în materie de răspundere și standardele tehnice.
• Scenariul 4: Mai puțin, dar mai eficient – UE-27 se concentrează pe rezultate mai multe și mai rapide în anumite domenii de politică, acționând în același timp mai puțin în cele în care nu există percepția că ar avea o valoare adăugată. Atenția și resursele limitate sunt concentrate asupra câtorva domenii de politică. Până în 2025, aceasta ar putea însemna că:
○ O autoritate europeană pentru telecomunicații are competența de a elibera frecvențe pentru serviciile de comunicații transfrontaliere, precum cele utilizate de automobilele conectate. Aceasta protejează, de asemenea, drepturile utilizatorilor de telefonie mobilă și de internet, oriunde s-ar afla în UE.
○ O nouă Agenție europeană de combatere a terorismului contribuie la descurajarea și prevenirea unor atacuri grave, urmărind și identificând în mod sistematic suspecții.

• Scenariul 5: Mult mai mult, împreună – Statele membre decid să pună în comun mai multe competențe, resurse și puteri decizionale în toate domeniile. Deciziile se iau mai rapid la nivel european și sunt puse în aplicare în timp scurt. Până în 2025, aceasta ar putea însemna că:
○ Europenii care doresc să depună o plângere privind un proiect propus de turbine eoliene care este finanțat de UE în zona lor locală nu pot să ia legătura cu autoritatea responsabilă, întrucât li se spune să contacteze autoritățile europene competente.
○ Automobilele conectate pot fi conduse fără probleme în întreaga Europă, mulțumită existenței unor norme clare la nivelul UE. Șoferii se pot baza pe o agenție a UE care să asigure aplicarea legii.

Următorii pași

Cartea albă reprezintă contribuția Comisiei Europene la summitul de la Roma, cu ocazia căruia UE va discuta despre realizările ultimilor 60 de ani, dar și despre viitorul său cu 27 de membri. Cartea albă marchează începutul unui proces prin care UE-27 va decide împreună asupra viitorului Uniunii. Pentru a încuraja acest dialog, Comisia Europeană, alături de Parlamentul European și de statele membre interesate, va găzdui o serie de „dezbateri dedicate viitorului Europei” în orașele și în regiunile Europei.

În lunile următoare, Comisia Europeană va contribui la discuții printr-o serie de documente de reflecție care vor aborda următoarele subiecte:
• dezvoltarea dimensiunii sociale a Europei;
• aprofundarea uniunii economice și monetare, pe baza Raportului celor cinci președinți din iunie 2015;
• valorificarea oportunităților globalizării;
• viitorul apărării Europei;
• viitorul finanțelor UE.

Întocmai precum Cartea albă, aceste documente de reflecție vor prezenta diverse idei, propuneri, opțiuni sau scenarii pentru Europa anului 2025, fără a fi stabilite decizii finale în acest stadiu.

Aceste idei vor fi dezvoltate în discursul președintelui Juncker privind starea Uniunii din septembrie 2017, înainte să se poată trage primele concluzii cu ocazia Consiliului European din decembrie 2017. Astfel se va putea decide asupra acțiunilor ulterioare, care să fie întreprinse în timp util pentru alegerile parlamentare europene din iunie 2019.

Context

Cu șaizeci de ani în urmă, inspirați de un vis al unui viitor comun trăit în pace, membrii fondatori ai UE au pornit, prin semnarea tratatelor de la Roma, în călătoria ambițioasă a integrării europene. Aceștia au convenit să își rezolve conflictele mai degrabă la masa negocierilor decât pe câmpurile de luptă. Drept urmare, experiența dureroasă a trecutului zbuciumat al Europei a fost lăsată în urmă, făcând loc unei perioade de șapte decenii de pace și unei Uniuni cu 500 de milioane de cetățeni care trăiesc în libertate și beneficiază de oportunități în una dintre cele mai prospere economii din lume.

Cea de a 60-a aniversare a tratatelor de la Roma din 25 martie 2017 va reprezenta o ocazie importantă pentru ca liderii UE-27 să reflecteze la stadiul proiectului nostru european, să cântărească realizările și punctele forte ale acestuia, precum și domeniile în care sunt necesare îmbunătățiri și să facă dovada unei voințe comune de a contura împreună un viitor mai puternic, cu 27 de membri.

Conform anunțului făcut de președintele Juncker în discursul privind starea Uniunii din 14 septembrie 2016, care a fost salutat de liderii UE-27 cu ocazia summitului de la Bratislava din 16 septembrie 2016, Comisia a prezentat astăzi o Carte albă privind viitorul Europei, menită să lanseze dezbaterile înaintea summitului de la Roma.

Cartea albă va ajuta la orientarea dezbaterilor dintre cei 27 de șefi de stat sau de guvern și va contribui la structurarea discuțiilor în cadrul summitului de la Roma și ulterior acestuia. Documentul va fi, de asemenea, utilizat de Comisie ca punct de plecare pentru o dezbatere publică mai largă privind viitorul continentului nostru.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.