Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Carrefour România, Fundația Carrefour din Franța și Fundația WorldSkills România pregătesc profesorii de specialitate în domeniul gastronomiei sustenabile

Gastronomie sustenabila
  • 16 profesori din 14 licee din țară au participat la programul de pregătire în domeniul gastronomiei sustenabile, coordonat de Chef Florin Kiss;
  • Acest program este parte a proiectului Educație pentru Gastronomie Sustenabilă, implementat de WorldSkills România și Carrefour România, cu sprijinul Fundației Carrefour din Franța;
  • Proiectul este adresat elevilor și profesorilor din învățământul profesional și tehnic și urmărește dezvoltarea și implementarea în școli a unei noi discipline de studiu privind reducerea risipei alimentare, prin gătit și consum responsabil;
  • Sub coordonarea profesorilor și a experților din domeniu, elevii pasionați de gastronomie vor putea reprezenta România la olimpiadele de meserii WorldSkills – etapele naționale, europene și internaționale.

În luna iulie, 16 profesori din 14 licee, din cele opt regiuni de dezvoltare (Topoloveni – Argeș, Bacău, Bistrița, Brașov, București, Buzău, Târgu-Jiu, Iași, Brănești – Ilfov, Baia Mare, Lugoj, Timișoara, Focșani), au participat la programul de pregătire practică și teoretică în domeniul gastronomiei sustenabile, derulat ca parte a proiectului Educație pentru Gastronomie Sustenabilă, sub coordonarea lui Florin Kiss, Executive Chef.

„Carrefour România abordează într-un mod holistic inițiativele de sustenabilitate, angrenate în jurul alimentației sănătoase, localizării și impactului asupra mediului. În ceea ce privește alimentația sănătoasă, programul global Act For Food introduce noțiunea de tranziție alimentară, care încurajează consumul responsabil. Cu sprijinul organizațiilor partenere, desfășurăm în mod constant acțiuni de educație și promovare a unui stil de viață sănătos. Alături de WorldSkills România, prin proiectul „Educație pentru Gastronomie Sustenabilă” introducem o nouă disciplină în curricula școlară – gastronomia sustenabilă, o bornă educativă de importanță națională, cu impact pe termen lung. Vom continua să propunem inițiative de prevenire și combatere a risipei alimentare – un proces care necesită eforturi susținute, pe multiple fronturi”, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.

Gastronomie sustenabila

 

„Pe parcursul zilelor de curs, profesorilor le-au fost prezentate, atât teoretic, cât și practic, metode inovatoare de a pregăti și promova preparate delicioase, sănătoase, de sezon și cu impact redus asupra mediului, urmând principiile gastronomiei sustenabile și analizând modul în care acestea pot fi integrate în activitatea din bucătărie, indiferent că este vorba despre mâncăruri ce se fac la restaurant sau acasă. Ne dorim ca această inițiativă să fie un catalizator pentru schimbarea în școli, prin profesorii care vor împărtăși elevilor cunoștințele dobândite, formând astfel practicieni responsabili cu mediul și instruiți în acord cu tendințele de pe piața muncii și tranziția către o economie verde”, a declarat Evelina Bălu, Program Director, WorldSkills România.

Proiectul Educație pentru Gastronomie Sustenabilă vizează dezvoltarea de Centre de Excelență în domeniul gastronomiei sustenabile, în cadrul liceelor de specialitate partenere, în care elevii să poată fi pregătiți de cadrele didactice aliniate la standardele internaționale din domeniu, să aibă acces la resurse pentru activități practice de formare și la un curriculum aliniat la nevoile actuale din industrie, cu focus pe dezvoltarea competențelor cerute pe piața muncii.

„Gastronomia sustenabilă nu este doar un trend, ci o necesitate într-o lume în continuă schimbare. Săptămâna trecută, în cadrul proiectului Educație pentru Gastronomie Sustenabilă, am avut ocazia să lucrez alături de un grup de profesori de specialitate din toată țara. Am abordat o varietate de subiecte relevante, precum impactul producției alimentare asupra mediului înconjurător, gestionarea responsabilă a resurselor, alegerea ingredientelor durabile și metode inovatoare de reducere a deșeurilor. Prin activitățile derulate direct în bucătărie, dublate de aspecte teoretice, am demonstrat că putem adopta practici sustenabile în bucătării și restaurante, fără a compromite calitatea și creativitatea când vine vorba de preparatele culinare. Mă bucur să știu că toate acestea vor ajunge și la elevi, colegii profesorilor sau agenții economici implicați în acest proiect, astfel încât, într-o măsură mai mică sau mai mare, să reușim să apropiem mai mult școala de tendințele actuale și de nevoia curentă din piața muncii”, a declarat Florin Kiss, Executive Chef.

Cele 14 școli reprezentate în programul de pregătire în domeniul gastronomiei sustenabile au fost selectate la începutul anului, din 44 de licee aplicante la nivel național. Suplimentar, pe baza pregătirii online, a suportului de curs dezvoltat în cadrul proiectului și a practicii derulate în laboratoarele școlare și la agenții economici parteneri, alți 19 profesori de specialitate din 17 licee vor introduce noua disciplină de studiu, pentru a le oferi elevilor oportunități de învățare ce corespund cerințelor actuale ale angajatorilor.

WorldSkills_Carrefour Romania

„Participarea la programul de formare în domeniul gastronomiei sustenabile a avut un impact pozitiv, atât asupra mea, cât și asupra abordării mele didactice în ceea ce privește gastronomia sustenabilă. Am învățat despre impactul alegerilor noastre alimentare, despre modul în care utilizăm materiile prime și cum influențează ele mediul înconjurător. Am înțeles, astfel, cât de importantă este promovarea unei alimentații sustenabile în școli și comunități. Faptul că am putut discuta cu experți în domeniu și colegi din țară, prin acces la resurse educaționale de înaltă calitate, a fost cu adevărat inspirațional. Am avut ocazia să schimbăm idei și să împărtășim experiențe despre modul în care putem integra conceptele gastronomiei sustenabile în diferitele noastre practici didactice. Am învățat despre abordări inovatoare, exemple de bune practici și am fost încurajați să ne gândim la felul în care putem transmite aceste cunoștințe elevilor noștri. Sunt extrem de recunoscător și sunt hotărât să împărtășesc și să implementez în continuare cunoștințele dobândite în beneficiul elevilor mei și al comunității în care activez. Recomand cu căldură acest program de formare tuturor celor interesați de gastronomia sustenabilă și de promovarea unui stil de viață sănătos și respectuos față de mediu”, a transmis Ioan-Gabriel Bunea, profesor la Colegiul Tehnic Maria Baiulescu din Brașov.

Astfel, începând cu anul școlar 2023-2024, în cele 31 de licee implicate în proiect va fi introdusă o nouă disciplină de studiu, care va îmbina noțiuni teoretice cu sesiuni de practică în cadrul laboratoarelor liceelor, restaurantelor și firmelor de catering partenere. Din toamnă, peste 900 de elevi vor derula activități ce le vor permite să-și dezvolte abilitățile și cunoștințele specifice gastronomiei sustenabile, sub îndrumarea profesorilor, a specialiștilor din restaurantele și firmele de catering partenere și a voluntarilor Carrefour România.

Proiectul își are finalitatea în toamnă, la Olimpiada Națională WorldSkills de Bucătari, bazată exclusiv pe probe practice de concurs din domeniul gastronomiei sustenabile. Rolul olimpiadei este de a oferi recunoaștere celor care au atins nivelul de excelență în formarea profesională, de a sublinia importanța acestor meserii și de a evidenția valoarea profesioniștilor din acest domeniu.

Detalii despre proiect sunt disponibile la https://www.worldskills.ro/educatie-pentru-gastronomie-sustenabila/.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.