în beneficiul Programului Banca de Alimente a Crucii Roșii Române
În perioada 23-29 noiembrie Crucea Roşie Română în parteneriat cu Grupul Carrefour România organizează campania Banca de Alimente în toate hipermarketurile Carrefour din țară. În plus, la iniţiativa Fundaţiei Carrefour, proiectul ” Banca de Alimente” al Crucii Roșii Române s-a alăturat campaniei internaționale de colectare de alimente care se desfășoară simultan în 10 țări, ziua de 28 noiembrie fiind astfel special dedicată colectării de alimente greu perisabile destinate copiilor din familii defavorizate.
Evenimentul ” Banca de Alimente” va avea loc la nivel național, în toate cele 16 orașe în care sunt prezente hipermarketurile Carrefour și programul Banca de Alimente: București, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Drobeta, Focșani, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Sibiu și Suceava. În fiecare dintre aceste orașe, ziua de 28 noiembrie va fi dedicată colectării de alimente greu perisabile destinate copiilor din familii defavorizate, alimente care vor aduce o mângâiere copiilor nevoiași cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Campania va fi semnalizată în fiecare hypermarket Carrefour din țară iar voluntarii Crucii Roșii Române, în calitate de ajutoare ale lui Moș Crăciun, vor îndemna clienții magazinelor să doneze alimente în containerele special amenajate după casele de marcat.
„Lipsa accesului la o alimentație normală este o problemă majora cu care se confruntă mii de persoane în România. Prin programul Banca de Alimente, Crucea Roșie Română a reușit să acorde un ajutor constant persoanelor nevoiașe timp de șase ani. Ne dorim ca și de această dată, în pragul Sarbatorilor de Iarna, să sprijinim cât mai mulţi oameni nevoiaşi şi să aducem bucurie copiilor pentru care o masă caldă valorează mai mult decât o jucărie”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roşii Române.
La nivel international, la initiativa Fundatiei Carrefour proiectul „Banca de Alimente” va fi derulat simultan în 10 țări: Argentina, Belgia, Brazilia, Franța, Italia, Polonia, Spania, China, Taiwan si România între 27 si 28 noiembrie și vor reuni peste 3.000 de magazine Carrefour din lume. În România, Carrefour este susținătorul programului Banca de Alimente încă din anul 2009, când proiectul a fost iniţiat şi implementat în hipermarketurile Carrefour din întreaga țară. Până acum, clienții Carrefour România au donat aproximativ 200 000 kg de alimente, cu care au fost ajutate aproximativ 17 000 de familii, iar Fundația Carrefour a sprijinit Crucea Roșie Română și prin alte proiecte care au venit în completarea Băncii de alimente acoperind toate județele țării.
„Ne bucuram sa derulam inca o data acest proiect alaturi de Crucea Rosie Română și de Fundația Carrefour. Prin programul „Banca de aliment”ne dorim ca în pragul sarbătorilor de iarnă, să aducem o bucurie persoanele nevoiașe, aflate în imposibilitatea de a-și procura singure hrana. Credem cu tarie ca numai împreună putem fi solidari și de aceea, lansăm invitaţia tuturor clienților Carrefour, de a se alătura campaniei noastre și de a face posibil un vis – o lume fără foame” a declarat Andreea Mihai, director de marketing al Carrefour România.
Vă invităm şi pe dumneavoastră în data de 28 noiembrie, în hipermarketurile Carrefour din București și din țară, pentru a sprijini cu o donație de alimente greu perisabile persoanele defavorizate, alăturându-vă astfel campaniei „Banca de Alimente” organizată de Crucea Roșie.