Carrefour anunță săptămâna aceasta semnarea unui acord cu Grupul Louis Delhaize ce presupune preluarea activităților Cora din România, incluzând 10 hipermarketuri și 8 magazine Cora Urban, precum și preluarea celor aproximativ 2400 de angajați.
Această tranzacție va consolida prezența Carrefour în România, prin hipermarketurile și formatele de proximitate preluate în locații cheie; acestea vor fi transformate ulterior în magazine ale brandului Carrefour și adaptate formatelor sale.
Tranzacția este supusă aprobării de către autoritățile abilitate în domeniul concurențial și se așteaptă a fi finalizată până la sfârșitul anului 2023.
“Compania Carrefour este determinată să-și continue creșterea pe piața locală. Această achiziție demonstrează ambiția noastră de a deveni prima alegere a românilor în materie de retaileri, contribuind la rețeaua noastră cu două formate principale – hipermarketuri și magazine de proximitate. Carrefour are încredere deplină în formatul de hipermarket și în rolul său strategic pentru prezența locală, el fiind sursa principală pentru misiunile de cumpărare săptămânale și de satisfacere a nevoilor de bază ale clienților noștri. Prin acest proces vom adăuga 10 noi hipermarketuri pentru o acoperire națională cât mai bună. Sunt încântat de această realizare a businessului local și îmi propun să asigur o tranziție cât mai bună pentru toate părțile implicate – de la noii noștri colegi, furnizori sau viitori clienți.” declară Julien Munch, CEO Carrefour România.
Louis Delhaize este în curs de vânzare a Cora România către grupul Carrefour
În condițiile unei piețe de retail europene aflate într-un proces de transformare, Louis Delhaize continuă să-și analizeze strategic operațiunile sale pentru a avea în vedere cele mai bune opțiuni de dezvoltare a diverselor entități ale grupului.
În acest sens, a fost evaluată activitatea din România și grupul a ajuns la concluzia că magazinele Cora vor avea un potențial mai mare prin integrarea într-un alt grup de retail prezent deja la nivel local.
În acest context, Louis Delhaize a decis vânzarea businessului Cora România grupului Carrefour. Cora România are circa 2400 de angajați și o rețea formată din 10 hipermarketuri, 8 magazine Cora Urban, precum și servicii de e-commerce, logistică și servicii centrale.
Dată fiind prezența grupului Carrefour în România, angajații vor putea să se alăture unui brand bine ancorat în peisajul local, care are resurse semnificative pentru consolidarea poziției sale.
Procesul de vânzare trebuie să fie validat de autoritățile competente din domeniul concurenței. Este de așteptat ca schimbarea controlului asupra Cora România să intre în vigoare din a doua jumătate a anului 2023.
Pierre Bouriez, Director General Louis Delhaize Group: “Suntem mândri de performanța din ultimii ani a echipelor noastre din România și ne bucură faptul că putem să dăm o dinamică nouă acestor magazine și angajaților Cora România. Părăsim țara cu emoție, dar suntem totodată încrezători că această activitate va continua și se va dezvolta.”