- Carmira își propune 300 de clienți în primii 3 ani de funcționare;
- O parte din profitul carmangeriei va fi redirecționat către asociații cu scop social.
S-a lansat carmangeria Carmira, o intreprindere socială care își promovează alimentația sănătoasă, neaditivată, dar abordează și probleme precum șomajul și poluarea mediului înconjurător.
“Am lansat acest proiect după ce am identificat nevoia din ce în ce mai mare de carne sănătoasă, fără E-uri sau alți aditivi, de la animale crescute într-un mediu curat și după metode naturale, fără a folosi practicile folosite acum uzual în industrie pentru grăbirea producției. Păstrăm aceeași abordare și în cazul procesării cărnii, unde folosim rețete inovative care să ne permită obținerea unor produse sănătoase și, în același timp, gustoase, fără niciun adaos chimic”, spune Dan Cîrstea, fondator Carmira.
“Ne adresăm în principal nevoii de integritate a sănătății. Știm că alimentele produse industrial sunt alimente care pun în pericol pe termen lung sănătatea individului, clienții noștri de asemenea cunosc acest lucru, și noi le venim în întâmpinare cu produse pe bază de carne de cea mai bună calitate”, spune Vlad Constantin Miriță, fondator Carmira.
Cele mai recente studii arată că interesul pentru hrana sănătoasă a crescut semnificativ în perioada pandemiei. Un astfel de studiu arată că aproape 90% dintre români au evitat produsele cu aditivi și 86% au preferat să folosească ingrediente naturale sau organice în prepararea mâncării (potrivit HumaGraphExperience, Starcom România). Un alt comportament care s-a modificat în pandemie este interesul ridicat al românilor pentru livrarea hranei la domiciliu.
“Carmangeria Carmira vine în întâmpinarea tuturor acestor nevoi actuale ale românilor, la care se adaugă, desigur, cele legate de actualele crize ale societății în care ne aflăm – de la criza alimentară și până la cea a energiei, criza inflaționistă dar și a războiului de dincolo de graniță. Ne propunem să ajungem la 300 de familii în primii 3 ani de funcționare”, spune Dan Cîrstea.
Pe lângă misiunea hranei sănătoase, Carmira își dorește sprijinirea unui ONG care oferă mâncare caldă grupurilor vulnerabile precum persoanele cu handicap sau cele fără adăpost. În acest sens carmangeria a încheiat protocoale de colaborare cu Asociația Neamunit și Asociația Pro Vita. Colaborarea cu aceste asociații va fi extinsă pe măsură ce compania se va dezvolta și va începe să aibă profit.
Carmira își propune de asemenea să ofere produse auxiliare către centrele care oferă alimente persoanelor din grupurile defavorizare. Printre acestea se numără azilurile de bătrâni, adăposturile de noapte, orfelinatele sau ONG-urile dedicate.