În direct cu Mirela Vaşadi – joi, 4 iunie, de la ora 16.00, la TVR 2 şi TVR HD
În această săptămână, la Atelierul Vieţii vin noi invitaţi de la care putem afla modul în care ei reuşesc să se menţină în echilibru fizic şi mental, astfel încât stresul activăţilor zilnice, sociale şi profesionale, nu le afectează vitalitatea şi sănătatea.
Carmen Brumă, împreună cu senseii: George Chirvăran şi Cristina Melniciuc, antrenori ju-jitsu şi taebo, vor discuta cu Mirela Vaşadi despre terapia prin sport.
Mai precis, despre dezvoltarea inteligenţei emoţionale, a vitalităţii şi sănătăţii, despre dezvoltarea fizică armonioasă şi a puterii de concentrare – ca urmare a complexităţii exerciţiilor fizice.
Se ştie că dietele nesupravegheate de un specialist sau înfometarea pot distruge grav organismul. Însă o alimentaţie echilibrată combinată cu exerciţiile fizice transformă vizibil corpul şi pot construi temelia sănătăţii. Carmen recunoaşte că nu i-a fost deloc uşor să slăbească: “Să te lupţi în fiecare secundă a vieţii tale cu foamea, cu pofta şi cu dorinţa de a depăşi condiţia, nu e un lucru uşor”. Ea mărturiseşte că nu este vegetariană şi nici nu vrea să fie, pentru că nu crede că acest mod de viaţă este benefic organismului nostru.
Cum a reuşit Carmen Brumă să slăbească aproape 30 de kg şi să-şi păstreze de mai mulţi ani o siluetă perfectă? Cât de repede şi-a revenit după sarcină şi ce transformări importante au avut loc în viaţa ei în ultima vreme? – aflăm la "Atelierul Vieţii" – joi 4 iunie, de la ora 16.00, la TVR 2 şi TVR HD.