Duminica 26 iunie 2011, la ora 19.00, la Radio Romania Cultural, Teatrul National Radiofonic va invita sa ascultati o noua emisiune din seria „Clasicii dramaturgiei universale”: „Carlo Gozzi si basmul teatral”. Realizatori: Pusa Roth si Costin Tuchila.
Perceptia asupra operei contelui cu ascendenta, pe linie materna, intr-o veche familie croata, poate fi sintetizata in doua atitudini relevante pentru insusi destinul teatrului sau. Istoricii literari italieni nu il includ pe Carlo Gozzi (1720 – 1806) printre autorii exponentiali ai dramaturgiei din Settecento, dominata de Vittorio Alfieri, Pietro Metastasio si Carlo Goldoni. Din acest punct de vedere, restrictiv si invecinat cu clasificarile didactice, pentru ca priveste in mod rigid ilustrarea speciilor consacrate (tragedia, melodrama, comedia), Gozzi nu prezinta mult interes. Dimpotriva, istoricii teatrului, pentru care criteriile de evaluare vizeaza in primul rand arta scenica si mai putin literatura dramatica propriu-zisa, ii acorda un loc cel putin la fel de important cu acela al contemporanilor sai, observand ca aceste fiabe teatrali (basme sau feerii teatrale) trebuie eliberate de prejudecata ca s-ar inscrie in lunga serie de „schelete” dramatice, care aveau valoare doar prin bogatul material scenic adaugat de actori si aceasta in contextul limitat al genului commediei dell’arte, vazut ca un fel de fatalitate istorica. Nu suntem inca foarte departe de aceasta perceptie, foarte activa timp de un secol si jumatate, in ciuda spectacolelor contemporane cu piese de Carlo Gozzi. Iar influenta certa pe care basmele teatrale gozziene au avut-o asupra romanticilor, spiritul lor poetic ce depasea considerabil veacul al XVIII-lea, un secol mai degraba sarac in privinta poeziei, ramanea mai mult o problema ambigua de metabolism literar, decat o evidenta pentru reevaluarea autorului lui „Turandot”. La o privire sumara, totul ar intra astfel intr-un fel de trecut clasificat, bun numai pentru curiosii care mai au ragazul de a sterge praful. Teatrul lui Gozzi dovedeste suficiente resurse pentru a fi reinterpretat in spirit modern. Dovada si montarea din 1970 a basmului teatral „Turandot”, la Teatrul National Radiofonic, sub forma de muzical.
Fantezia autorului „Femeii sarpe” raspunde oricarei epoci care vede in povestile sale teatrale o modalitate de evadare intr-o lume unde totul pare posibil: metamorfozele cele mai neasteptate, poezia gestului simplu dar si grotescul abundentei de gesturi, parcurgerea neverosimila a spatiului si a timpului; umanizarea incredibila a monstrului dar si transformarea ingerului in demon; rezolvarea oricarei enigme dar, in paralel, schimbarea firescului in enigma; critica unei realitati recognoscibile totusi in cea mai sofisticata plasmuire. Daca Gozzi se revendica in mod cert dintr-un baroc trecut prin gustul popular, el este in egala masura un romantic ratacit cu buna stiinta printre masti.
