Holcim (România) organizează astăzi la fabrica de ciment din Turda Ziua Porţilor Deschise având ca temă „Cariera Sănduleşti – tehnologie nouă. Din grijă pentru natură”. Reprezentanţii autorităţilor, comunitatea, reprezentanţi ai mass media şi ai organizaţiilor neguvernamentale vor vizita cariera de calcar Sănduleşti şi vor fi informaţi despre planurile de dezvoltare şi reabilitare a carierei.
Cei aproximativ 1.700 de participanţi au ocazia să vadă cum funcţionează noua staţie mobilă de concasare, care a necesitat o investiţie de 2 milioane euro. Programul zilei include şi un concert, activităţi pentru copii, surprize diverse, mâncare şi băuturi răcoritoare.
Evenimentele Ziua Portilor Deschise în fabricile de ciment ale Holcim (România), iniţiate în 2005, sunt parte integrantă a comunicării transparente a companiei cu toţi partenerii. Protejarea mediului este una din prioritatile Holcim Romania si, de aceea, evenimentele Ziua Portilor Deschise se concentrează asupra problematicii de mediu.
“Anul acesta sărbătorim 10 ani de prezenţă în România şi suntem mândri că, încă de la început, am dezvoltat şi implementat strategii europene pentru protejarea mediului în toate fabricile de ciment şi staţiile de betoane pe care le deţinem şi operăm, precum şi pentru dezvoltarea de produse şi servicii de calitate şi ecologice.” a declarat Markus Wirth, Director General al Holcim (România).
Extragerea de calcar şi argilă din cariere este un proces cu impact asupra peisajului şi mediului ambiant. Din grijă şi respect pentru mediul încojurător, Holcim (România) a demarat un plan pentru reabilitarea tuturor carierelor operaţionale. Compania reintegrează zonele exploatate în relieful înconjurător şi ia în considerare opţiunile tuturor celor implicaţi, pentru a asigura funcţionarea ecosistemului şi biodiversitatea.
“Pentru fiecare carieră pe care o operăm avem planuri specifice de reabilitare. Toate activităţile noastre sunt planificate şi implementate astfel încât să aibă un impact minim asupra peisajului şi mediului înconjurător şi, în plus, să contribuie la un mediu mai sănătos.” a declarat Călin Moldovan, Director Fabrica de Ciment Turda.
În acest an, fabrica de ciment din Turda beneficiază de investiţii totalizând 4 milioane EUR pentru un program de modernizare ce include activităţi privind terminalul de ciment gri, segmentul de agregate, precum şi produse speciale pentru diverse aplicaţii.
{mosloadposition user10}