Christian Tour şi Directbooking.ro sunt brandurile cu cele mai multe reclame înregistrate în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2016.
Top 10 cele mai promovate branduri
În topul celor mai vizibile branduri din turism se află agenţia Christian Tour cu 4.992 de reclame și un rate card estimat la 5.558.568 euro.
Locul doi este ocupat de Directbooking.ro cu 1.159 de reclame cu un rate card de 3.035.732 euro, iar pe locul trei se află Rezerva.ro cu 1.059 de reclame și un rate card de 1.522.000 euro. Cocor Spa Hotel este în clasament cu 750 de reclame şi un rate card estimat la 356.133 euro, iar agenția de turism Europa Travel a înregistrat 723 de reclame și un RC de 360.732 euro. Paralela 45 a înregistrat 706 de reclame în perioada analizată, iar rate card-ul este estimat la 1.287.889 euro. Eximtur este pe locul șapte în top cu 505 de reclame și RC – 983.300 euro, urmat de Phoenicia Hotels cu 498 de reclame (RC – 581.751 euro) și Casa Frent Predeal cu 465 de reclame (RC -723.250 euro). Lidl Tour este pe locul 10 cu 418 de reclame și un rate card estimate la 281.808 euro.
Distribuţia reclamelor pe categorii de produse
În prima jumătate a anului 2016 au fost înregistrate 14.653 de reclame la categoria Turism. Agențiile de turism au înregistrat 8.774 de reclame în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2016. Hotelurile şi pensiunile au înregistrat cu 2.836 de reclame. Subcategoria Ghiduri/Baze de date/ recomandări a înregistrat 2.750 de reclame.
Distribuţia reclamelor pe medii de difuzare
Din totalul de 14.653 de reclame înregistrate la categoria Turism, 9.935 au fost difuzate de către posturile de televiziune, 4.069 de reclame au fost difuzate la staţiile de radio şi 649 de reclame au fost tipărite în presa scrisă.
Top 3 surse media
Printre sursele cu cel mai mare număr de reclame difuzate se numără România TV (2.434 de reclame), Kiss FM cu 1.027 de reclame, Ring cu 363 de reclame.
Despre raport
Pentru vizibilitatea în publicitate, realizată cu ajutorul aplicației admonit, raportul a luat în calcul rezultatele monitorizării a 14.653 de reclame difuzate în intervalul de timp 1 ianuarie -30 iunie 2016, la 21 de posturi de televiziune, 12 posturi de radio şi 200 de publicaţii centrale, la categoria Turism. Costul estimat în euro a fost calculat pe baza valorii de Rate Card.