Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Care sunt cele mai purtate branduri și cum le asortezi în ținute?

Care sunt cele mai purtate branduri și cum le asortezi în ținute?

Dacă vrei să fii în trend, cu siguranță studiezi revistele de modă și vrei să fii la curent cu cele mai purtate branduri. În prezent, există câteva branduri care fac furori în modă, indiferent dacă ești pasionat de haine, încălțăminte sau alte accesorii.

Vrei să știi care sunt brandurile apreciate la nivel internațional, grație articolelor de calitate? Iată în ce merită să investești și cum le incluzi în ținute cool, care nu trec neobservate.

Care sunt cele mai purtate branduri și cum le asortezi în ținute?

Photo by Joanna Nix-Walkup on Unsplash

Calvin Klein

Pentru a fi la modă indiferent de sezon, trece pe lista brandurilor celebre și Calvin Klein. Acest brand și-a câștigat popularitatea încă din 1968, de la înființare, atunci când a început crearea unei linii de costume și de lenjerie intimă.

Astăzi, Calvin Klein nu este faimos doar pentru seturile de lenjerii, ci și pentru haine de zi cu zi, pe care să le incluzi în ținute moderne. De pildă, poți opta pentru un tricou Calvin Klein cu logo vizibil, pe care să-l asortezi cu perechea favorită de jeanși și cu încălțări sport. Un alt articol must have este jacheta, dar și perechile simple de teniși, care se poartă cu orice.

Pentru că brandul face furori și azi, descoperă Calvin Klein în outlet Militari, de unde poți cumpăra articolele preferate, dacă nu dispui de un buget generos.

Guess

Pe lista brandurilor cunoscute la nivel global se înscrie și Guess, fondat în SUA, în 1981. Cei doi frați Marciano care au creat brandul au pus bazele unei linii de haine cool și inspiraționale, la care s–au adăugat și încălțările sau gențile.

Poți găsi orice articol la Guess, însă unele dintre cele mai apreciate rămân încălțările, care se remarcă prin eleganță sau confort, în funcție de ceea ce ai nevoie. La fel de populare sunt și topurile și tricourile, pe care le poți cumpăra la prețuri accesibile. Un tricou marca Guess arată excelent cu o fustă midi și o pereche de botine, pentru un look chic.

Ai nevoie de pantofi eleganți? Cumpără un model stiletto de la Guess, pe care să-l porți cu o rochie midi. Dacă ești fanul ținutelor sport, găsești și sneakerși moderni, care se potrivesc în orice outfit.

Tommy Hilfiger

Astăzi, Tommy Hilfiger se află pe buzele tuturor, fiind unul dintre cele mai cunoscute branduri din lume. Poți opta pentru articole de la Tommy Hilfiger indiferent de vârstă, fie că-ți plac treningurile, încălțămintea sau rochiile.
Brandul are un logo ușor recognoscibil, cu trei dungi colorate în albastru, alb și roșu. Poartă articole sport de la Tommy Hilfiger, cele mai cumpărate fiind tricourile, pantalonii și hanoracele. Le poți include în ținute casual, alături de sneakerși simpli sau cu talpă groasă.

Dacă ești fanul colecțiilor estivale, acest brand îți pune la dispoziție șlapi, papuci, costume de baie sau sandale cu platformă, pentru ținute care atrag toate privirile.

Emporio Armani

Din gama brandurilor de lux care au făcut înconjurul lumii se numără și Emporio Armani, un nume sonor în industria modei. Acest brand a fost creat în anii ‘70 de către Giorgio Armani, care a pus accent pe crearea articolelor de lux: haine, încălțări, parfumuri și accesorii.

Creațiile Armani nu sunt foarte accesibile ca preț, însă dacă-ți dorești o asemenea investiție, te poți bucura de articole care nu se demodează niciodată. Cele mai recomandate sunt încălțările de lux, pe care le poți accesoriza cu ținute casual sau elegante.

Ai nevoie de un articol simplu? Nu vei fi dezamăgit de un crop top sau de un tricou, pe care să le porți ani la rând.

Hugo Boss

Nu putem vorbi despre branduri celebre fără să amintim de Hugo Boss, care este definiția rafinamentului și a bunului gust. Istoria brandului este veche și datează încă din 1924, atunci când erau create uniforme pentru poștași și polițiști.

Azi, Hugo Boss este faimos în special pentru costumele masculine, dar și pentru încălțăminte, rochii sau accesorii de cea mai bună calitate. Îți dorești să atragi atenția la un eveniment? Investește într-un costum croit impecabil, marca Hugo Boss.

Ralph Lauren

Un brand popular este și Ralph Lauren, de care se poate bucura orice pasionat de modă. Acest brand american se recunoaște după logo-ul celebru, cu un jucător de golf imprimat pe haine sau pe încălțări.

Ca să fii la modă în orice sezon, investește în tricourile Polo de la Ralph Lauren sau în tenișii moderni, care se potrivesc cu jeanși sau rochii casual.

Ce brand preferi și cum îl incluzi în ținutele de zi cu zi?

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.