Parcul Copilului din Capitală va fi locul în care, pe 22 și 23 septembrie 2012, elevii claselor I-VIII din Capitală își vor prezenta talentele pentru a-si spori numarul de voturi în ediția 2012 a compeitiției naționale “Profi te premiază!”
Muzica, voia bună și mesajele de susținere ale elevilor bucureșteni înscriși în caravana națională “Profi te premiază” vor răsuna timp de 2 zile de pe scena special amplasată în spatele Palatului Copiilor, unde publicul este invitat să vină să susțină școala preferată începând cu orele 11:00, atât sâmbătă cât și duminică.
Corul de copii DoReMi va deschide evenimentul din Capitală cu imnul ediției 2012 a campaniei de responsabilitate socială “Profi te premiază”, iar apoi scena va aparține elevilor și momentelor artistice pregătite pentru a le pune în valoare talentele, fie ele muzicale, de dans, interpretare sau multe altele.
“Invităm cât mai mulți susținători ai elevilor din București să fie alături de școli în acest sfârșit de săptămână în Parcul Copiilor, să își incurajeze favoriții și apoi sa le dea voturile lor pentru a le spori sansele de a deveni câștigători ai ediției 2012” a declarat Pawel Musial, Directorul General al companiei PROFI Rom Food.
Evenimentul de la București este primul dintr-o serie de 5, caravana “Profi te premiază!” pornind de aici către Constanța (28 septembrie, Sala Sporturilor), Cluj-Napoca (30 septembrie, Palatul Sporturilor), Timișoara (5 octombrie, Stadionul Dan Păltinișanu) și Iași (7 octombrie, parcare Iulius Mall).
Școlile care participa la Campania “PROFI te premiaza” in alte localitati decat cele cinci prin care trece caravana sunt invitate să încarce la adresa www.profitepremiaza.ro/promoveaza_scoala_preferata.php mesaje de susținere sub forma unor materiale video (un act artistic, o prezentare a școlii sau un simplu îndemn la vot) .
Toate școlile din România care doresc să participe la caravana “Profi te premiază!” pot afla mai multe detalii despre înscriere și programul evenimentului accesând secțiunea dedicată a website-ului www.profitepremiaza.ro/promoveaza_scoala_preferata.php sau sunând la infoline-ul de campanie 0722. 384. 214.
Campania de responsabilitate socială “Profi te premiază!”, ediția 2012, este desfășurată în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și propune instituțiilor de învățământ din România o competiție pentru câștigarea a 2016 netbook-uri și 126 videoproiectoare.
Susținătorii pot vota în localitățile unde se află cele 126 magazine PROFI participante la competiție, în baza bonului de casă. Pentru fiecare dintre aceste locații există câte un premiul I, constând în 16 netbook-uri și un modem WiFi și un premiu II, constând într-un videoproiector, premii care vor reveni școlilor cu predare la clasele I-VIII.
Campania “Profi te premiază!” este susținută de Pepsi, Caroli, Grădina Bunicii, Lowi, Henkel, P&G, Primola, Magura, Kandia, Kremita, Autentic Rom, 7Days, Star, Lays, Giusto, Borsec, Baneasa, FrieslandCampina, Banat Bun, Cris-Tim, Colgate, Coseli, Olympic, Perfetti, Doncafe, Agrirom, Elgeka Ferfelis, Scandia Food, Unilver, CIA Aboliv, Aqua Carpatica, Defne Merve, Intel, Vodafone.
Parteneri media: Libertatea, Libertatea pentru Femei, Libertatea de Duminică, Bravo Girl, Avantaje.